Martirii

Așa muri Ștefan. Cu El de mână. . .
Pășind smerit aleile cerești
Când gloata-nfuriată și păgână
Lovea în el cu pietre pământești

Așa muri Ștefan. Cu El în brațe. . .
Cu lacrimi fericite de martir
Și sângerând pe frunte și pe față
Sorbind cu sete Apa din potir

Așa muri și Petru, și Matei,
Cu dragostea de Mire, neclintită
Așa muri și Iacov, și Andrei
Având spre ceruri fața ațintită

Batjocoriţi, bătuţi și răstigniţi
Întâmpinați în slavă de Mesia
Când au murit tăiați sau pironiți
Era așa de negrăită bucuria!

Și nu-i durea bătaia, o secundă
Căci Duhul Sfânt îi mângâia duios
Și nu-nceta deloc să le răspundă
Cu glasul blând, la întrebări, Hristos. . .

Era cu ei, în ei, și pretutindeni
Pe cruci, în temnițe și torturări
Nimic n-avea putere să îi schimbe
Intâmpinau durerea cu cântări. . .

Așa de scumpă-i suferința pentru Mire
Când ești cu El n-ai teamă dacă mori
Pășești spre cer nebun de fericire
Chiar dacă știi că-ntâi o să cobori. . .