Mare-i Numele Tău Doamne

Mare-i Numele Tău Doamne
Printre neamuri, pe Pământ!
Cine poate să-L răstoarne?
Căci doar Tu ești cel mai sfânt!

Mare e a Ta putere,
Tare-i brațul Tău cel drept!
Sfânt Cuvântul Tău e miere
Pentru cel ce-i înțelept!

Cine caută mântuirea,
Cine vrea a se salva
Poate găsi fericirea
În Împărăția Ta!

Pentru Numele-Ți de Tată
Ai trimis pe al Tău Fiu
Sfânt, și blând, și fără pată
Care din vecii e Viu;

Să salveze omenirea,
De la moarte, de blestem,
Să găsească mântuirea
Doar prin Harul Tău Suprem!

Nimeni n-a făcut vreodată
Așa mare sacrificiu,
Cum ai făcut Tu, ca Tată,
Să plătești al lumii viciu,

Să iei zapisul în Mână
Și pe cheltuiala Ta,
Celor ce sunt din țărână,
Să le ștergi datoria!

Să arunci în fundul mării
Ale noastre mari greșeli,
Să le dai pe veci uitării,
Și în Sânge să ne speli!

Ți-ai făcut aici în lume
Cu dreptate și-adevăr
Doamne, un așa Renume
Cum nu este altu-n Cer,

Nici în ape din adâncuri,
Nici în stele, nici în nori... !
Solii Tăi Ți-i faci din vânturi,
Flăcările slujitori,

Fulgerele Ți se-nchină
Când le chemi, ele-Ți vorbesc!
Stelele în sir se-adună
Și pe Tine Te slăvesc!

Ape mari învolburate,
Ploaia și zăpada grea
Sunt de Mâna Ta purtate
Și-mplinesc lucrarea Ta!

Toate astrele din ceruri
Peste care stăpânești,
Te slăvesc în a lor coruri,
Căci Te știu ce mare ești!

Nu-s cuvinte să descrie
Un așa mare Stăpân,
Care pe morți îi învie,
Care este Cel mai Bun!

Dă viață fără plată,
Are-n grijă pe sărmani,
Și cu dragoste de Tată
Îngrijește de orfani!

Văduvele Îi simt Mâna,
Scut și pavăză le e,
El veghează totdeauna
Peste-a Sa moștenire!

Cum să nu-L înalțe Neamuri,
Cum să tacă, cand doar El
Ne-a trimis de sus din ceruri
Pe Isus Emanuel!

Nume tare și puternic,
Cel ce-n toate-I mai presus!
Nimeni nu este mai vrednic
Ca Slăvitul Domn Isus!

Să primească adorare,
Închinare și cântări!
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe a Cerului cărări!

Dacă un Cuvânt El spune,
Toate s-or schimba pe loc!
El agită marea-n spume,
Trece mari cetăți prin foc,

Izbăvește pe aceia
Ce se-ncred în brațul Său
El aprinde iar scânteia
Celor ce-s din Dumnezeu!

Mucul fumegând, nu-l stinge,
Trestia frântă, n-a zdrobi,
Pe bolnavi când îi atinge
Sar din pat cat ai clipi!

Nu-s povești; ce spun acuma
Sunt trăiri de printre frați,
Căci El a zdrobit și ciuma,
A-ndreptat pe-ncovoiați,

A smult chiar din gheara morții,
De pe margini de mormânt
Pe-unii, ca să știe frații
Căci doar Unul e Preasfânt,

Prea-nălțat si Preaputernic,
Domn Atotstăpânitor!
Nu îi trebuie nici sfetnic
Nici să ceară ajutor

De la oameni, să Își ducă
Planurile la sfârșit... !
El și marea o usucă
Când în drum îi stă ca zid.

El răstoarnă munți de-aramă,
Strânge cerurile sul,
Toate vin când El le cheamă
Iau ființă chiar din nul!

Nu se teme nici de gloate,
Nici de omul mânios;
El e Cel ce totul poate
E slăvitul Domn, Hristos!

O, de ți-ai pune nădejdea
În așa puternic Braț!
Ți-ar tămădui durerea
Și te-ar izbăvi din laț,

Ar întinde peste tine
Cerurile ca un cort
Nu ți-ar face decât bine
Și te-ar duce-n al Său port,

S-ancorezi la loc de pace;
Liniștea ți-ar încolți,
L-ai simți, chiar dacă tace,
Și-n necaz te-ar însoți!

Tu decizi de vrei cu Domnul
Sau să chinuiești în iad:
Cercetează-ți astăzi pomul:
Ești dintre acei ce cad?

Ești din cei ce merg la vale,
Ce dau înapoi la greu?
Cântărind căile tale
Vezi de ești cu Dumnezeu

Sau cu lumea trecătoare,
Care merge spre abis;
Mai ai șansă de salvare:
Cerul încă e deschis!

Cât mai ai în piept suflare,
Leapădă tot ce e rău!
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Sa-ntâlnești pe Dumnezeu!

Amin!