MARE ESTE DUMNEZEU

MARE ESTE DUMNEZEU

"Mare-i bunul Dumnezeu !",
zise-un unchi spre-ai sãi nepoţi.
"Tare-aş vrea sã-L vãd şi eu ...",
replicã unul din toţi.

"Dorul tãu nu-i lucru greu.
Crede-al Bibliei Cuvânt !
Da, e mare Dumnezeu
sus în cer şi pe pãmânt !

Dacã-n braţul Lui te-arunci
cu-al tãu dor, cu-al tãu suspin,
ale Lui sfinte porunci
te vor desfãta deplin !"

"Însã, unchiule, tu ştii
cã suntem tineri şi noi
şi-avem multe bucurii
pânã-n ziua de apoi !"

"Fericirea nu-i doar vis,
nici dorinţa de-a fugi
spre un veşnic Paradis,
ci-i o luptã zi de zi.

Bucuria-i crin din rai
când ţi-o dã chiar Dumnezeu.
Dar va fi de tine vai
dacã-L vei nega mereu !

Fericirea în plãceri
nu-i sã faci tot ce doreşti
ci-i sã-ţi placã şi-n dureri
pentru Domnul sã trãieşti.

Ea, credinţa nu-i un rit
sau o regulã, un cod,
ci-i un scut nebiruit
ce te face plin de rod."

"Zelul meu nu poţi sã-l stingi
dacã îmi tot spui : 'sã crezi !'
Tu aşa nu mã convingi.
N-ai, uncheşule, dovezi !"
-----------------------------------

Şi nepoţii plini de zel
fiecare a plecat :
unul a ajuns prosper,
altu-n patimi s-a-ngropat.

Şi-au trecut mulţi ani de când
moşul le spunea cu greu,
pe-atunci ne-nţelesul gând :
"Mare este Dumnezeu !"

-----------------------------------

Celui nu prea credincios,
ce gonea dupã plãceri,
drumul i-a tot mers în jos
printre lacrimi şi dureri.

Însã tainic în urechi
îi sunau mereu-mereu
vorbele ştiute, vechi :
"Mare este Dumnezeu !"
..........................................

"Doamne, dacã Tu exişti
pe al vieţii mele drum
fã ca ochii mei cei trişti
sã Te vadã chiar acum !"

Mulţi prieteni l-au condus
în al tinereţii ceas.
Dar când boala l-a rãpus
trist şi singur a rãmas.

Pe un pat dintr-un spital,
într-o noapte, când dormea,
el vãzu, în vis, un deal
cu trei cruci pe creasta sa.

Sub o cruce de gofer
mai vãzu un Om senin.
Faţa Lui pãrea din cer
ca petala cea de crin.

Omul blând îi zise lui :
"Nu-ţi spuneam adesea Eu
prin glasul uncheşului :
'Mare este Dumnezeu !'... " ?

Între alţi doi condamnaţi
Omul crucea Şi-o ducea.
Ajutorul dintre fraţi,
ah, atât de mult lipsea !...
..........................................
Şi convoiul a urcat.
Crucile se-nalţă-n sus.
Soarele s-a-ntunecat.
"Ah, Eli !", striga Isus.

Şi deodatã glasul sfânt
ce pe mulţi i-a transformat
ca o aripã de cânt
spre bolnav s-a îndreptat :

"Nici în cel din urmã ceas
nu-nţelegi tu, fiu pierdut,
cã aştept sã faci un pas
şi sã crezi tot ce-ai vãzut ?!...

Sã pãşeşti cu sfinţii-n rând,
sã te laşi de orice rãu ?
Eu, striga Isus cel blând,
am murit în locul tãu !"

Omul s-a trezit din somn
şi era preafericit.
El vãzu pe-al Vieţii Domn
chiar în Fiul rãstignit.

Mintea lui i s-a deschis
când primi acest îndemn :
"Crede ce-ai vãzut în vis
sã devii de ceruri demn !"

Boala nu l-a mai ţinut
ferecat în lanţul ei,
şi nici viaţa din trecut
cu ai patimilor lei.

Viaţa lui, prin harul sfânt,
s-a schimbat din temelii
ca sã fie pe pãmânt
torţa unei mãrturii.

Şi din zori pânã târziu
el spunea la mulţi mereu :
"Aleluia ! Da, e viu !...
Mare este Dumnezeu !"