text Poezii crestine

Mare e diplomația

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Mare e diplomația, între frați... între surori,
Căci mândria stă în frunte, e slujirea în culori,
Fără har e cuvântarea, teologii au urcat,
Unde trebuie întruna, să stea Domnul... ne-ncetat.

Bogăția pământească, pe creștini i-a-ndepartat,
Concurența e la modă, ce mașină ai... palat,
Hainele de nume mare, îi îmbracă pe creștini,
Au uitat ca ei prin lume, sunt doar niște pelerini.

Cântă gurile deschise, note-nalte-ating mereu,
Căci cântarea auzită, nu e pentru Dumnezeu,
Fără har este cântată, nu-i prin ea eliberat,
Cel care de-adânc cu lanțuri, fără milă e legat.

Predicatorii în lume, nume mare și-au făcut,
Cu a lor înțelepciune, spun și ce n-au cunoscut,
Lăcomia îi împinge, să vorbească ce doresc,
Cei care îi finanțează, banii lor doar îi orbesc.

Astăzi e catastrofală, pocăința pe pământ,
Izabela stă în frunte, ne conduce-nspre adânc,
Dragostea-i doar amintită, nu-i văzută printre frați,
Pomeniți sunt și martirii, însă nu mai sunt urmați.

Forme multe de evlavii, multe fețe au cuprins,
Mare e fățărnicia, focul dragostei a stins,
Nevoiașul stă la urmă, e flămând... neajutorat,
Căci acei ce stau în frunte, de săraci ei au uitat.

Îmbuibarea stă pe mese, spun că-s binecuvântați,
Prin americile lumii, de-avioane sunt plimbați,
Cât de mare-i amăgirea, așternută peste ei,
Dar se cred ca sfinții care, au luptat cu pașii grei.

Doamne este doar la Tine, o putere ce-ar putea,
Să trezească și creștinul, adormit în lumea sa,
Fă lucrarea ca să fie, astăzi doar prin Duhul sfânt,
Căci Acel de pus în frunte, ești doar Tu pe-ntreg pământ.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>