Mantuirea

Mantuirea
de Octavian Sarb

Sa zbori spre cetatea eterna,
Si-alaturi sa-ti fie cei dragi,
In locul cu viata perena,
Iubind, tu, pe toti sa-i atragi.

Iubirea divina dezleaga,
Iubirea divina inalta,
Dar, omul e liber s-aleaga
Blestemul sau buna povata.

Blestemul adamic ne frange
Cautand impliniri pacatoase,
Cerescul Parinte ii plange
Pe cei ce-s cuprinsi de angoase.

Prin Duhul Sau Sfant le sopteste:
“Veniti chiar acum langa cruce!
Caci Cel rastignit va iubeste
Si vrea, chiar din iad, sa v-apuce.

Priviti la talharul din dreapta!
Priviti ucenicii fugari!
Priviti-i pe cei ce-aveau soarta
Celor pacatosi si murdari!

Acestia crezut-au Cuvantul,
Si toti sunt cu El sus in cer,
Isus a rescris Legamantul
Si Harul e-un mare mister.

Caci El judecat-a pacatul,
Cand mortii, pe Sine, S-a dat,
Dar nu L-a rapus Necuratul,
Ci, Printul ceresc a-nviat!

In dragostea Lui fara margini
El ne-a ales, sa-i fim frati,
Si scrise-s in cer sfinte pagini
Cu numele celor salvati!”

Oradea 21 Iunie 2012.