Mândria și Smerenia

Cel ce se crede azi neimportant,
Râvnește la titlul cel mai înalt,
Dar Domnul îi șoptește: „Coboară mai jos,
Căci traiul în mândrie nu este frumos.”

Tu cauți onoruri și locul din față,
Să fii cel dintâi în această viață,
Dar Domnul îți spune: „Rămâi mai în spate,
Căci calea smerită de rău te desparte.”

Vrei cinste și vrei un respect uriaș,
Dar legii divine îi ești pătimaș;
Cerșești de la oameni iubiri de-o clipă,
Dar inima ta e închisă-n risipă.

Iubești pe acei ce prin căi necurate,
Adună câștiguri și mândre palate,
Dar uiți de aproapele tău cel sărman,
Ce zace uitat la al porții tăpșan.

Cunoști tu porunca, dar n-o împlinești,
Vrei doar să primești, dar nu dăruiești.
Însă, de vii cu un suflet căit,
Vei fi de iertare și har copleșit.

Ispita când vine cu mii de frământări,
O rupe-n genunchi, în adânci rugări.
Căci Duhul nu vine doar la cei desăvârșiți,
Ci vine la cei care-s triști și zdrobiți.

El vine spre tine să te curățească,
Mireasă a Cerului să te gătească.
Vegheați, deci, cu toții, căci timpul e scurt,
Iar Eu sunt Salvarea în acest amurg.

Rămâneți în Mine, iubiți-vă frații,
Lăsați deoparte mândria și gratții,
Căci iată, vin iute pe nori de cristal,
Să iau cu Mine tot omul loial.