Manase

Stă scris în cartea lui Hozai despre un rege care
Făcînd ce este rău-n a sa domnie mare
L-a întristat pe Dumnezeu, pe cel ce viaţă-i dase
Si si-a permis orice: e vorba de Manase.

Batjocorind tot ce e sfînt, neascultînd deloc
Nu si-a cruţat copii trecîndu-I chiar prin foc
Si-atît de mult Satan a lui minte-a orbit
Căci îsi găsea plăcerea în vrăji si în ghicit.

Si-n Templul care-i sfînt de Dumnezeu iubit
Manase a pus un idol, un chip urît, cioplit
Si a făcut poporul să cadă în păcat
Asa cum mai făcuse doar fiul lui Nabat.

Însă nelegiuirea are si ea sfîrsit
Iar Dumnezeu răspunde la toate negresit
Si orice faptă-si poartă după sine răsplata.
S-a terminat cu mila. Începe judecata.

Astfel, falnicul rege in lanţuri a fost pus
Ostatec afost luat si-n Babilon dus.
De-aicea, din surghiun, din mijlocul durerii
El ruga si-a-ndreptat-o spre Tatăl îndurării:

-“O, Doamne azi te rog ascultă-a mea căinţă.
Din lanţuri strig spre Tine, cu multă umilinţă
Ai milă azi de mine Părintele iertării!
A mele rele-au fost ca si nisipul mării.

Dar azi m-am desteptat si stiu că Ţie-ţi pasă
Nu vin ca rege, ci ca rob. Ca robul Tău Manasă.
Terog, oDoamne să-mi trimiţi din partea Ta iertarea
Ca inima-mi si sufletu-mi să-si afle alinarea.”

De multe ori un om- doar unul singur- poate
Prin viaţa sa, prin traiul său, să piardă o cetate.
Iar celui ce-azi nu-i place sfinţenia-n Sion
Îl va trimite Domnul ca rob în Babilon
Si va vedea de-acolo că Domnului îi pasă
Doar cînd s-a pocăi ca regele Manasă.