Mâna care-a scris pe zid

Era noapte. Babilonul se-mbăta de fericire,
Nepăsâdu-i că pe ziduri a vrăjmaşului oştire,
În îndelungat asediu aştepta o zi de har.
Şi în toiul veseliei, împăratul Beltşaţar,
Porunci să fie-aduse din bogatul lui tezaur,
Ca un semn de biruinţă, vasele de-argint şi aur.

Vasele-s demult aduse din Ierusalim ca pradă.
Şi luând în mâini o cupă cu mândrie şi cu fală,
Belşaţar aduse cinste zeilor din lemn şi fier.
Crezând că sunt mai puternici decât Dumnezeu din cer.
Însă când lăsă pe masă,împăratul cupa goală,
Vai, văzu un vârf de mână ce scria pe tencuială.

Şi scria pe zidul rece sub luminile din sfeşnic,
Un mesaj ciudat din partea Dumnezeului Cel Veşnic.
Împăratul plin de groază, lăsându-şi uitării zeii
Tremurând strigă să vină ghicitorii şi haldeii.
Înţelepţii se uitară cu ochi mari, cu chip livid,
Dar n-au înţeles niciunul scrisul tainic de pe zid.

Beltşaţar simţind că moarte se strecoară lângă el,
La îndemnu-mpărătesei îl chemă pe Daniel.
“Daniele, spune-mi taina că-ţi dau aur şi rubine.”
“Ţine-ţi darurile tale împărate pentru tine.
Totuşi iată dezlegarea, scrisul solului divin.
Se citeşte astfel:”MENE,MENE,TECHEL,UP FARSIN!

Înţelesul este acesta: MENE-înseamnă NUMĂRAT.
Scris de două ori înseamnă un cuvânt de neschimbat.
Căci Acela ce prin fapte l-ai hulit tu, împărate,
Zilele domniei tale ţi le-a numărat pe toate.
TECHEL- CÂNTĂRIT înseamnă căci Înaltul Creator,
Cântăritu-te-a în toate şi găsitu-te-a uşor.

UP FARSIN apoi înseamnă ÎMPĂRŢIT căci într-o clipă,
Marea ta împărăţie altora va fi-mpărţită.”
Şi ‘nainte ca lumina să ducă al nopţii abis,
După proorocia scrisă Beltşaţar a fost ucis.
*
Ne-nfioară întâmplarea cu tot adevărul ei.
Dar se pune întrebarea:“ Oare noi am fi mai grei?”

Tu prieten, sau tu frate, ai tu sufletul sublim?
Oare-ţi va scrie şi ţie-o mână: Mene, Techel, Up Farsin?
Cupa ce o iei în mână, şi cuvântul ce-l rosteşti,
Nu sunt ele oare hulă către slăvile cereşti ?
Fericirea şi ospăţul, bogăţia-n care stai,
Sunt o slavă pentru Domnul? Te vor duce frate-n Rai?

Facă Domnul fiecărui dintre noi să-i fie scris,
Un mesaj dar nu pe ziduri de ospăţ ci-n Paradis.
Degetele-acelea sfinte cu cerneală de rubine,
Să ne scrie-n Cartea Vieţii şi pe tine şi pe mine.
Dar nu numărat să scrie, cântărit şi împărţit,
Ci salvat, spălat prin sânge, curăţit şi mântuit!