Mama mea nu mă voia...

Mama mea nu mă voia...

Mama mea nu mă voia;
Nu știa că voi fi eu...
Atunci, se gândea la ea
Și zicea că-i este greu...

Mai avea și alți copii
Și-încă era tinerică;
Lucru avea, casă-a zidi,
...Era tare frumușică...

O „soră” a învățat-o
Să scape iute de mine.
Încântată, a ascultat-o
Crezând, că-i va fi mai bine.

Pe când ea se pregătea,
Lucrurile-și aranja,
Când să fie gata... gata,
Veni ceva, ca săgeata...

Un tablou mare-a crăpat,
Și mama mea s-a speriat:
”E semn de la Dumnezeu!”
Spuse ea în gândul său.

Dumnezeu m-a ocrotit
Din pântecul maicii mele,
Să mă-ajute S-a grăbit,
Și mi-a lungit zilele.

Preamărit să fie Domnul!
Cu mine are-un mare plan.
Astăzi Îi lucrez ogorul,
Treziri mari, sunt an de an.

Mi-a dat mare-ntâietate,
Uși, portițe mi-a deschis,
Binecuvântată-n toate
Sunt, pentru că mi-a promis.

Am copii, am și nepoti,
Chiar și un soț ideal.
Cântăm „Aleluia!” toți,
Biruind prin orice val.

Azi trăiesc, n-am fost orfan;
Mulțumesc lui Dumnezeu.
Și doresc, câți ani mai am,
Să-L slăvesc. Să-I cânt mereu.

O iubesc pe mama mea,
Nu mai e nimeni ca ea.
Domnul să-i dea sănătate
Și s-o răsplătească-n toate.