Mâinile tale, mamă!...

Iartă-mă, mămica mea,
Nu sunt omul ce aş vrea
Şi nu sunt cum mi-aş dori
Tare mult aş vrea să ştii!

Îmi pare rău, îţi cer iertare,
Şi -s cuprins de remuşcare.
Îţi greşesc de-atâtea ori,
Dar apoi mă trec fiori…

Şi nu pot să mai zâmbesc,
Când greşesc sau te rănesc.
Nici măcar nu pot dormi,
Vreau să fac din noapte zi!

Nu mai pot să ţin în mine
Orice tristă amintire!
Fiecare vorbă rea
Străpunge inima mea!

Înainte să te doară,
În mine a făcut rană.
Îmi dau sema c-am greşit
Te-am rănit şi te-am mâhnit!

Nu “meriţi” din partea mea
Nici măcar o vorbă rea!
Dar primeşti nemulţumire,
Nepăsare de la mine,

Uneori neascultare,
Alteori, doar vorbe goale!
Doar reproşuri şi cuvinte
Dure pentru un părinte…

Nu mai vreau nemulţumire,
Atât cât eşti lângă mine
Tot ce face mâna ta,
Vreau să pot aprecia!

Orice voi găsi pe masă,
Chiar dacă va fi sărată,
Chiar de sare n-ar avea,
E făcut de mama mea!

De mâinile tale, mamă
Pe care le-am neglijat,
De mâinile tale scumpe
Ce nu le-am mai sărutat!

Însă nu le-am dat uitării,
Şi nicicând nu voi uita:
Mâinile cele mai scumpe
Le ai tu, mămica mea!

Poate-un simplu “mulţumesc”
Ţi-ar fi fost de-ajuns cândva,
Pote-un simplu “te iubesc”
Mângâia inima ta…

“Sărut mâna pentru masă”
Acum ştiu: nu e prea mult,
Dar ce mare importanţă
Are- acest simplu cuvânt!

Un cuvânt de mulţumire,
Nu ceri mult, e chiar puţin!
Mulţumire, ascultare,
Vrei de la al tău copil.

Mi-ai lăsat drept moştenire
O parte din trupul tău,
Ţi-ai dat ani şi ani de zile
Să pot exista şi eu!

De mult nu m-am mai gândit,
Însă-acuma m-am oprit,
Şi aş vrea să-ţi mulţumesc
Pentru tot ce-ai fost şi eşti!

Nu e seară să adorm,
Căci altfel eu nu am somn,
Dacă nu spun trei cuvinte
Pentru mama înainte…

Trei cuvinte, doar atât,
E de-ajuns, nu cer mai mult!
Eu Îl rog pe Dumnezeu
Să te ţină-n braţul Său!