Mâinile

MÂINILE

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Cu mâinile s-au construit motoare
Şi "zgârie nori", şi trecerea prin munte,
Căci mâna e o forţă creatoare
Ce a tăiat peste ocean o punte.

Cu mâinile compozitorul scrie
Şi tot cu mâna cântă la chitară,
Cu mâinile exprimă bucurie
Cel credincios când le ridică iară.

Lucrarea lui, celebră se numeşte
În catedrală sau muzeu păstrată,
Căci pictorul despre HRISTOS vorbeşte,
Exact aşa cum lui i se arată.

Şi fetele lucrează broderia
Cu îngeraşi, cu fire colorate,
Căci mâinile exprimă hărnicia,
Căci pentru-aceasta ele-au fost create.

Ce forţă uriaşă declanşează
Aceste două braţe umilite!
Până şi stânca-n faţa lor cedează,
Căci mâinile sunt foarte iscusite.

Există-n lume vre-o asemănare?
Ca omul brav, mai este vreo făptură?
Să aibă mâini, să facă reactoare
Şi să schiţeze harta în natură.

El nu e lup, deşi e rău la fire.
El este omul, -mâinile vorbesc-.
Cine-a făcut a lumii-ntregi zidire
Atâtea blocuri ce se-ngrămădesc?

Ce zid înalt e între om şi fiară!
Căci doctorul lucrează operaţii,
Şi totuşi omul, omul vrea să sară
Şi să se-arunce-n goluri fără spaţii.

Când mâna lui e pură mărturie
Că el e geniu, nu e maimuţoi.
Priviţi în lume câtă doctorie,
Voi oameni dragi, uitaţi-vă la voi!

Sunteţi făpturi în mod special create,
Vă deosebiţi de fiare şi de vite,
Chiar şi prin faptul mâinilor din spate,
Ce stau în jos din umeri prelungite.

Dar când e beat, omul şi le schiţează
Din mâini curate le transformă-n labe,
Şi prin noroi cu ele-naintează,
Căci tălpile atunci îi sunt prea slabe.

E-adevărat, atuncea nu se ştie
Dacă e noapte, crezi că-i un asin.
Şi nici nu ştii, se duce, vrea să vie,
Când omu-i fiară, e un groaznic chin.

Avem dovezi şi legile astrale
Învelişul fibrelor ţesute,
Nu corespunde pielea dumitale,
Maimuţele nu pot să ţi-o-mprumute.

S-a dovedit prin ştiinţa medicală
Ai noştri atomi au altă legătură,
Nu corespunde plasma cea vitală
A omului cu vre-o altă făptură.

Pe mâna noastră noi purtăm pecetea
A unui număr strict de cromozomi
Dar cine-a ştiut când Iov simţise setea
Că Dumnezeu îi spune de atomi?

Şi-apoi mai e în vasele albastre
Ce scânteiază roşu rubiniu,
Se-ascund scântei, sunt simţurile noastre,
E sângele, e sufletul cel viu.

Acesta-i preţul, sufletu-i mărgeanul,
Iar corpul, scoica care-l şlefuieşte.
Durerea morţii însă e ciocanul
Ce numai scoica primă o zdrobeşte.

Când se desface lutul din afară
Şi este dus pământul în pământ,
Omul ascuns spre veşnicie zboară,
Spre Dumnezeu, Părintele cel Sfânt.

Abia atuncea vom pricepe taina
Şi frumuseţea în chip alegoric,
Când duhul nostru îşi dezbracă haina
Şi se arată omul cel istoric.

"Căci ochii Lui păreau ca două stele,
Picioarele de-aramă ca un jar,
Iar mâinile păreau două inele
Şi chipul Lui ca un mărgăritar."

Aşa ISUS în duh I se arată
Lui Solomon, Ioan, în radiaţii
În frumuseţea cea adevărată
Ce străluceşte-n celelalte spaţii.

Iar noi purtăm a Lui asemănare
Chiar din Eden şi până la sfârşit,
Prin mântuire astăzi fiecare
Poate s-ajungă-n cer desăvârşit.

Căci dacă mâna noastră -iluzie
A reuşit să se agaţe-n astre,
Cum poţi să spui că e doar fantezie
Înteriorul simţurilor noastre?

Căci dacă mâna ta atinge gustul
În armonia artelor create,
Priveşte bolta, -Pictorul Ilustru-
Cum a creat minuni adevărate.

Şi dacă vasul se întoarce iară
Pe-oceanul lumii după lungi distanţe,
Şi noi cu toţi avem o primăvară
A revenirii veşnicei speranţe.

Cu Cel ce-a scris cu degetul pe tină:
"Eu am venit ca să aduc iertarea."
Îl vom vedea în slavă şi lumină
Atunci şi corpul va primi salvarea.

Căci noi purtăm pe degete inelul
Prin Duhul Sfânt, cereasca logodire
Şi aşteptăm să se arate Mielul
ISUS HRISTOS, al nostru veşnic Mire.

Amicul meu, de tine-acum depinde,
În faţa ta stau două mărgărite,
Iar mâna ta la care vrei se-ntinde,
Dar nu uita, că trebuie plătite.

Păcatul e o piatră colorată
Iar oamenii sunt lacomi, dar se-nşeală.
C-această perlă nu-i adevărată
E imitată, nu e naturală.

Sunt palpitante vrăjurile firii
Ce radiază din acest rubin,
Dar nu uita, păcatul omenirii,
E aruncat în locul cel de chin.

Eu te îndemn priveşte-n partea dreaptă
La diamantul sfânt, cristalizat,
Căci veşnicia cu ISUS te-aşteaptă
Dacă-l alegi pe Domnul ca-mpărat.

Acest cristal nu are coloraţii
Dar este tare şi e preţios.
Cum este el, aşa îi sunt şi fraţii
Care păşesc pe urma Lui HRISTOS.

Iar dacă vrei şi simţi că n-ai putere
Ridică-ţi mâna sus la rugăciune,
Şi de la Domnul vindecare cere,
Să te îmbrace cu înţelepciune.

Şi du-te-apoi în tainica lucrare
În Casa Sfântă cu unealta-n mână,
Şi sfarmă a Baalilor altare
La care sfinţii deseori se-nchină.

Să nu te temi să tragi direct în frunte
La Goliat care batjocoreşte,
Căci prin credinţă poţi muta un munte
Când Dumnezeu în luptă te-nsoţeşte.

Tu porţi ciocan şi sabie în mână,
Cuvântul Sfânt ce spintecă şi bate.
Eşti lucrător cu Domnul împreună
Dar să-ţi păstrezi mânuţele curate.

Să nu ucizi pe nimeni niciodată
Căci Dumnezeu e Cel ce dă viaţă.
Dar să nu ierţi o vină necurată
Când cel ce-o face nu simţeşte greaţă.

Să porţi cu tine zilnic untdelemnul,
Dar să te uiţi pe care frunte-l pui,
Când cel bolnav nu îţi primeşte-ndemnul
Departă-te de lângă patul lui.

Când oboseala braţele-ţi doboară,
Tu cheamă fraţii tăi de cruce,
Că unul singur, s-ar putea să moară
Când greutatea celorlalţi o duce.

Şi cel dintâi păcat al omenirii
Prin mâna delicată se iveşte.
Dar tot prin mâini, puterea mântuirii
Pe Golgota, pe cruce biruieşte.

"De te-oi uita, Ierusalime sfinte,
Să-şi uite mâna dreaptă iscusinţa!"
În Babilon ei se rugau fierbinte
Când peste ei venise suferinţa.

Iar dacă mâna ta te osândeşte
Şi se întinde în grădini oprite,
Cu sabia credinţei o loveşte.
Şi taie jos dorinţele pornite.

Unealta ta să fie hărnicia,
Căci legătura morţii a picat.
Arată-ţi deci prin mâini destoinicia
Căci tu eşti omul binecuvântat.

Să nu loveşti cu pumnu-n vânt zadarnic
Când trebuie păcatul să-l zdrobeşti.
De-l ocoleşti, vei regreta amarnic
Şi veşnicia n-ai s-o moşteneşti.

Iar dacă vrei în slavă, moştenire,
Samariteanul mâinile-ţi măsoară,
Şi să nu uiţi a sfinţilor iubire
Ce pentru Domnul gata-u fost să moară.

Fii credincios şi Domnul te va face
Eternul prinţ în Casa părintească,
Şi-n mâna ta toiagul sfânt de pace,
În veci va sta în Patria Cerească.

Căci noi păşim pe urma-nţelepciunii
Şi imităm cereştile creaţii.
Cu forţa mâinii şi a raţiunii
Am construit atâtea comparaţii.

Şi-avem dovezi că-n orişice lucrare
Îţi trebuieşte mână iscusită.
Chiar dacă eşti numai măturătoare,
De nu ai mână eşti dispreţuită.

Căci uită-te, cu braţele smerite
Tăticul tău cu dragoste munceşte,
Ca să-ţi aducă pâinea preaiubite,
În piatra tare zilnic dăltuieşte.

Şi uită-te mămica ta, iubită
Te-a adormit pe braţul ei, copile.
Cu mâna caldă, mâna liniştită,
Te-a îngrijit atâţia ani de zile.

Şi uită-te cu câtă gingăşie
Şi eleganţă masa-i pregătită,
De mâna iscusită care ştie
Să pregătească hrana potrivită.

O mână spală pe cealaltă mană
Şi amândouă faţa cea murdară."
În urma lor curată să rămână
Şi casa văruită dinafară.

Căci mâini curate, fără îndoială,
La rugăciune se înalţă-n sus.
Dar mâinile ce-s pline de spoială,
Nu vor primi puterea Lui ISUS.

Căci hărnicia face ajutorul
Nu mâinile care stau nemişcate.
Când leneş eşti, e-nţelenit ogorul
Şi spinii cresc în holda cu bucate.

Dar mesagerul cel din veşnicie
E mâna ta, profetică, gingaşă,
Când pentru oameni lucruri sfinte
Dar mâna e şi-adesea ucigaşă.

Când se ridică plină de mândrie
Pe cei mai mici cu pumnul să-i lovească,
Că nu există rai şi veşnicie
Aceasta-i mâna - moarte omenească -.

Dar mâinile ce-au construit zidirea
Ne-au dovedit înalta măiestrie.
Că nu-i în stare nimeni ca iubirea
Să facă flori frumoase pe câmpie.

Să facă râuri pline cu viaţă,
Să facă păsări care ştiu să zboare,
Să facă munţii cei înalţi de gheaţă,
Să facă om cu mâini şi cu picioare.

Să facă cer cu soare şi cu stele,
Să facă îngeri cu aripi de foc,
Ce zboară falnic mai presus de ele
Şi locuiesc cu toţii la un loc.

Să facă semne mari şi minunate
De mintea noastră neînţelese încă,
Lucrările ce n-au fost cercetate
Şi-nţelepciunea Domnului adâncă.

Deci uită-te la mâna ta, frăţie,
Şi mulţumeşte-I Domnului de ele,
Că-nţelepciunea cea din veşnicie
Ţi-a dăruit aceste mâini fidele.

Iar când în mână vei purta ulciorul
Şi lingura, şi pâinea şi salata,
Adu-ţi aminte: Domnu-i Creatorul!
Din mâna Lui Tu vei primi răsplata.

AMIN