text Poezii crestine

Mai trimite Doamne !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Sufletel
Eu nu am trăit vechea pocăință
Dar am auzit, și e cu putință
Ca omul să poată trăi curat
Și fără de nici un păcat

Am auzit cum oamenii se întorceau
La Domnul și mult îl iubeau
Păzeau toate poruncile Lui
Și tremurau de frica stăpânului

Am mai auzit cum Domnul lucra
Și minuni prin oameni făcea
Dar cu timpul s-au împuținat
Pentru că de pocăință s-au îndepărtat

Îmi place mereu să întâlnesc oameni
Care cunosc la rândul lor, semeni
Care au trăit și trăiesc cu Dumnezeu
Și urmează intru totul, Cuvântul Său

Rar sunt acei oameni, azi o spun
Care lui Dumnezeu i se supun
Mă uit în jur și remarc cu stupoare
Că pocăința își pierde din valoare

De ce? Pentru că sunt prea multe libertăți
Biblia o mai citim, dar pe bucăți
In adunări mai totul este permis
Tineretul, vai de el, este încins

Pocăința veche unde este Doamne?
Realizez că -i rară și mă doare
Vreau să văd oameni plini de Domnul
Să vadă și să ia seama omul

Că noi suntem copiii Domnului
Și exemple vii înaintea poporului
Să umblăm călăuziți de Dumnezeu
Și făcând întocmai voia Lui mereu

Mai ridică Doamne oameni puternici
Să fie pentru împărăția Ta destoinici
Avem nevoie de puterea ta cea mare
Ca să răbdăm in vremuri de încercare

Te rugăm să faci în popor o trezire
Nu-l lăsa să înceapă să intre în adormire
Mai trimite Doamne încurajări
Ca să avem putere să răbdăm in încercări

Vremurile sunt tot mai scurte și grele
Uneori se pare că nu mai avem putere
Ne luptăm zi de zi să ducem pocăința
Și parcă tot mai grea este și suferința

In jur se arăta totul așa de încurcat
Poporul Domnului e tot mai incercat
Privește Doamne spre noi te rugăm
Și dă-ne puteri noi să răbdăm

Aprinde in noi dragostea dintâi
Și alaturi de noi până la sfârșit ramai
Avem nevoie de puterea ta cea mare
Mai strigă o dată Doamne, deșteptare

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>