Mai sus de zările senine

Mai sus de zările senine, ce luminează drumul greu,
Mai sus de stelele din noapte, sunt așteptat de Tatăl meu.

Mai sus de nori... de lună... soare, e fericirea ce-o doresc,
Ea azi îmi dă din ea putere, să pot pe cale să pășesc.

Mai sus de vremi ce azi desparte, pământul de un loc ce-i sfânt,
Mai sus de ploaia care cade, e locul glasului cel blând.

Și azi mai strigă din iubire, și azi e glasul auzit,
Ce minunată e strigarea, deschide porți spre infinit.

Mai sus de răsărit de soare, e casa care-o moștenesc,
Chiar de e grea înaintarea, spre ea aici eu mă grăbesc.

Nu pierd o clipă ce mi-e dată, mi-e pregătirea mea în toi,
În drum spre ea simt fericire, și sufletul mereu vioi.

Nimic nu îmi oprește visul, chiar dacă lupta este grea,
Chiar dacă mare-i suferința, în visul meu doar voi zbura.

Căci vreau mai sus... mai sus de toate, ca să ajung să odihnesc,
În locul veșnicilor clipe, în locul cel Dumnezeiesc.
Amin