Mai stai cu mine, Doamne...

Mai stai cu mine, Doamne, şi nu mă părăsi,
Eşti în pustia vieţii Izvor de ape vii!
În inima-mi slăbită de lupte şi furtuni
Mai toarnă iar senină o zare de minuni!

Mai dă-mi, o, Doamne, ceasuri de har strălucitor,
Ca şi demult, odată, pe muntele cu dor,
Când m-ai luat de mână, şi pasu-mi de copil
Urma întâia dată pe Calea Ta umil.

Mai lasă, Doamne, harul deschis şi-mbelşugat,
Să curgă peste mine ca-n locul minunat,
Unde din norul slavei Cuvântul Tău vorbea,
Iar robul Tău cu lacrimi stătea şi Te-asculta!

Mai ia nuiaua, Doamne, cu care m-ai lovit,
Să ştiu că eşti cu mine chiar dac-am rătăcit;
Căci nu e chin mai aspru decât să fiu pierdut,
Şi să nu-mi dai mustrarea şi dulcele-Ţi sărut.

Mai spune-mi, Doamne, iarăşi cuvintele de vis,
Că mă iubeşti întruna, şi ai un Paradis,
Unde la Tine-n slavă mă-aştepţi cu drag să vin,
Cu braţele deschise, la Poarta de rubin.