Mai presus de ingeri...

Mi-ai fluturat genele zorilor
peste ochii încă adormiţi.
Mi-ai răsfirat razele soarelui prin păr
şi mi-ai susurat timid,
adiind printre frunze.

Mi-ai scăldat chipul în roua dimineţii
şi m-ai înfăşurat în aripile tale.
Simfonii necântate încă,
le-ai aşezat la picioarele mele...

Ai înflorit cireşii ca inima mea să se bucure
şi macilor le-ai spus
să-mi ureze „bună dimineaţa!"
iar cerul... l-ai făcut atât de albastru
încât ochii mei s-au topit în el, privindu-l.

Doar puful norilor a reuşit să-mi ascundă
garoafele roşii ce-mi înfloriseră pe obraz.
Dar mai presus de toate,
ai deschis colivia viselor mele pierdute
şi le-ai dat drumul să zboare.

Te-ai înălţat împreună cu ele
şi le-ai arătat întregul univers
pe care l-ai creat pentru mine.
Şi mi-ai spus „voi fi cu tine întotdeauna
şi nu te voi părăsi niciodată".

Adevărul Tău îmi încinge mijlocul în pietre scumpe.
Numele Tău L-ai scris în inima mea
ca să nu poată fi tulburată.
Mi-ai încălţat picioarele, cu toate cuvintele de pace
pe care să le port cu mine oriunde aş merge.

Iar scutul Tău, dovada credincioşiei Tale,
l-ai pus înaintea mea
ca niciuna din săgeţile arzătoare ale celui rău
să nu mă atingă.

Coiful Tău din aur curat, turnat pe altare ca jertfă,
mi l-ai aşezat pe frunte,
ca nicio-ngrijorare să nu-mi umbrească gândurile.
Şi-n mână, mi-ai pus sabia Ta, sclipire de lumină,
Să sfâşii întunericul şi să-l risipesc.

Şi astfel, m-ai făcut un înger...
Sau mai presus de îngeri... şi mai aproape de Tine!