Mai poți Tu oare Doamne

Mai poți Tu oare Doamne să dai și azi iertare? ,
Pământul când departe el stă de voia Ta,
Pășind pe multe drumuri, uitând ades de Tine,
Hrănindu-se din hrana, a lumii ce e rea.

Mai poți iubi Isuse? , când ura este mare,
Mânia, vrăjmășia când este printre noi? ,
O Doamne cât de mare, este a Ta iubire? ,
De lupți fără oprire, în cel mai crunt război.

Mai poți Tu oare Doamne, să fii plin de-ndurare? ,
Cu cei ce înc-o dată, ei azi te răstignesc,
Cu cei care păcatul, doar în ascuns în viață,
Plini de fățărnicie, adesea-nfăptuiesc.

Cu cei ce-s goi de milă, oare mai poți Isuse? ,
Să fii întotdeauna, doar bun și răbdător,
Poți Doamne să dai viață? , acelor care astăzi,
În amăgiri se-neacă, spre moarte ce cobor.

Mai poți Tu oare Doamne? , de-atâta răutate,
De grijă-ntotdeauna azi nouă să ne porți? ,
Dar ca să stai de veghe, în zi dar și în noapte,
Când stăm în nepăsare, Isuse Tu mai poți?

Când ne mușcăm adesea, până la nimicire,
Mai poți Tu cu blândețe, spre noi ca să privești? ,
Când aruncăm cu vorbe, ce lasă răni în inimi,
Mai poți pe noi Tu oare, adânc să ne iubești?

O Doamne cât Tu oare, să rabzi poți viclenia? ,
Ce-aduce dezbinare, azi chiar și printre frați,
Cât poți răbda mândria? , ce ne-a urcat pe culme,
Să ne vedem noi falnici, ca brazii cei înalți.

Ești plin de bunătate, de milă... de iubire,
Tu fă-ne noi ca Tine, să fim și-ți mulțumim,
Că ne mai rabzi... și nouă, ne dai mereu iertare,
Învață-ne Părinte, ca Tine noi să fim.

Învață-ne ce-nseamnă, Iubirea fără margini,
S-o dăruim întruna, cum Tu o faci mereu,
Să fim plini și de milă, învăță-ne în toate,
În noi ca să se vadă, că ești Tu Dumnezeu.