MAI MARII NOŞTRI

MAI MARII NOŞTRI

Mai marii noştri de demult
şi-au dat averi, şi-au dat şi viaţa.
Treceau senini peste tumult
urmându-I doar lui Crist povaţa.

Ei n-au fost mari prin bogăţii
sau prin înţelepciunea firii.
Ci dorul lor de veşnicii
i-a dat un sens înalt iubirii.

Au luminat prin viaţa lor
şi-au strâns drept roadă ucenicii
ce-aveau în Duhul Sfânt izvor
şi-n piept un foc, nu artificii.

Mai marii noştri şi-au trăit
chiar şi prin moartea lor menirea
ca să-L cunoască fericit
şi azi pe Domnul omenirea.

Azi mulţi prin funcţii se căznesc
mărimea lor să şi-o arate.
Dar cei ce-i văd se poticnesc
umblând ca orbii prin cetate.

Dorim cu toţii un model
şi-un sfânt tipar pentru trăire.
Dar printre lupi cum poţi fi miel
şi urii să-i arăţi iubire?!…

*
Isus şi cei ce L-au urmat
ne dau îndemnuri şi ne cheamă.
Tu poţi fi om adevărat
slujind pe alţii fără teamă.

Căci dacă-n ţărnă te apleci
ca spicul greu cu boabe multe
vei fi cu Domnu-n veci de veci
şi cerul sfânt o să te-asculte.

Îmbracă-te cu tot ce-i sfânt!
Isus te-aşteaptă cu răsplata.
Coboară cerul pe pământ.
Şi cântă Duhul “Maran atha!”