text Poezii crestine

Mai lângă Domnu-aș vrea să fiu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Mai lângă Domnu-aș vrea să fiu,
Cu El am viața plină,
Mai lângă el îmi e ușor,
Și calea doar senină,
Mai lângă El de-n jale sunt,
Îmi este alinare,
Cuvântul Său îmi dă puteri,
Îi simt puterea mare.

Mai lângă El să odihnesc,
E marea mea dorință,
Dorința-mi poate împlini,
La El e cu putință,
Mai lângă El să fiu aș vrea,
Când vine încercarea,
Căci doar la Dumnezeu găsesc,
Iubirea și-ndurarea.

Mai lângă El lumină am,
Nu rătăcesc pe cale,
Mai lângă El este ușor,
Să nu am mersu-agale,
Mai lângă El în veci trăiesc,
El e izvor de apă,
Care învie un pustiu,
Și azi ca altădată,

Mai lângă El doar pace am,
Când lupta este mare,
În noaptea lungă... rece... grea,
Mai lângă El e soare,
Mă învelește-n raze vii,
Ce sunt înălțătoare,
Mai lângă El nu voi cădea,
El este îndurare.

Mai lângă El sunt fericit,
Căci fuge întristarea,
Când se aude glasul Său,
Furtuna mustră... marea,
El poate ape izvorâ,
Din stânca neclintită,
Căci e putere Dumnezeu,
În orice vreme... clipă.

Mai lângă El e Paradis,
În lumea tulburată,
Mai lângă El orfani nu sunt,
El este Mamă... Tată,
Mai lângă El stau cei salvați,
E viață... e salvare,
Doar lângă El e-un singur drum,
Înspre nemuritoare.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>