Mai aproape de cer

Pe cerul tău să fie veșnic primăvară
Și norii de-ncercare să-i alungi mereu,
Prin rugăciunea cea din miez de seară,
Când te-ntâlnești doar tu cu Dumnezeu.

În inimă să porți mereu o înflorire,
De pace veșnică, de adevăr,
Nu semăna sămânță de cârtire
Ci-n toate tu să fii mulțumitor.

Pe cap tu să porți veșnic o cunună
De Fiu iubit, de Copil de Împărat,
Căci s-a plătit cu viața pentru tine. .
Ce sacrifiu, ești atât de binecuvântat.

În gândul tău să porți mereu iubire,
Să răspândești acest frumos mesaj,
Să spui și celorlalți de darul ce-i în tine,
Și-n toate tu să le inspiri curaj.

Pe fața ta să ai mereu lumina
Ce Dumnezeu în tine a sădit,
Nu lăsa ca să crească neghina,
Acolo unde iubire a clădit.

În gura ta să ai mereu cuvinte
De mulțumire, de încurajare,
Și chiar atunci când cel rău stă ‘nainte
Vorbirea ta să fie tot dreasă cu sare.

La masa ta tu să primești sărmanul,
Ce de atâtea zile se chinuie cumplit…
Căci nimeni nu îi mângâie amarul
Și nimeni pentru o masă nu s-a ostenit.

În casa ta tu să primești pe-acela
Ce de atâtea zile capul nu și-a odihnit,
Mergând pe jos, cutreierând pământul,
Un loc de poposire el încă n-a găsit.

O mână să întinzi chiar lângă tine
Și urechea să ți-o pleci la cel lipsit.
Nu asculta tu vocile străine,
Ci ascultă vocea celui necăjit.

Pe al tau frate să-l vorbești de bine
Chiar dacă din neveghere ți-a greșit,
Să-nveți să ierți cum se cuvine,
Căci Tatăl ție ți-a iertat chiar însutit.

Celui orfan sa îi arați iubire,
Să-i fii chiar tată, căci asta i-a lipsit.
Să-i spui cu drag și despre Mine,
Să știe ca nu-i singur, nu l-am părăsit.

Da, văduvei sa îi întinzi o mână
De ajutor, căci mulți au ocolit…
A ei casă, căci i-am trimis să facă bine
Dar ei au judecat și au cârtit.

Pentru bolnav înalță rugăciune
Si spune-i că al lui trup Îl întăresc,
Căci nu am încetat ca să fac bine
Și pe el n-am de gând să-l ocolesc.

Caută ca să mai chemi la mântuire,
Căci Eu pe mulți încă aștept.
I-am căutat ades’ printre ruine,
Cu dragoste, așa cum sunt, Eu Îi accept.

Și pe tin’ te-am găsit tot în ruine,
Când credeai că ești singur, părăsit,
Te-am ridicat și ți-am făcut doar bine,
Și cu binecuvântări te-am copleșit.

Ți-am dat un nume minunat,
Pentru-un scop te-am întocmit.
Ți-am arătat ținta și drumul către Mine
Însă adeseori te-ai rătăcit.

Nu te-am lăsat condus de a ta fire,
Ci al Meu Duh în tine am sădit,
Să te conducă și să-ți dea de știre,
Ca să nu cazi, să fii de neclintit.

Nu ți-am promis că va fi-ușor pe cale
Dar vad că pân’ aici ai reușit…
Te-am întărit chiar și în încercare,
Și te iubesc, Copilul Meu iubit!

Aici ți-am pregătit chiar nestemate,
Cărări de aur și smarald am așternut,
Am pregătit cele mai bune bucate,
Și haine albe pentru tine am țesut.

Te-aștept și te doresc fierbinte,
Să vii Acasă, o, Copil iubit…
Cu dragostea mea de Părinte,
Eu te chem, căci Mi-ai lipsit!