text Poezii crestine

Mai aproape-aș vrea de Tine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Mai aproape-aş vrea de Tine,
Doamne, eu mereu să fiu,
unde nu-s lacrimi amare,
nici durerea din pustiu.

Eu aş vrea acolo, Doamne,
lângă Tine să rămân,
unde bucuria sfântă
nu apune ea nicicând.

Unde cerul stă deschis
în lumină şi senin,
şi iubirea Ta, o Doamne,
umple totul de alin.

Unde norii nu se-adună
peste zarea de azur,
nici furtuna nu mai vine,
nici suspinul nu-i în jur.

Vreau s-ajung unde izvoare
curg mereu fără hotar,
şi nici unul nu mai seacă
în acel tărâm de har.

Unde florile vre-o dată
nu-şi pierd a lor parfum,
ci în slava Ta cerească
strălucesc mereu pe drum.

Unde pomii vieţii sfinte
roditori sunt neîncetat,
iar grădina Ta cerească
este raiul minunat.

Unde cântul nu se stinge,
nici lumina nu apune,
iar mulţimea mântuită
veşnic slavă Ție-ți spune.

Unde pacea curge lină
ca un râu dumnezeiesc,
şi în inimile sfinte
nu mai este niciun stres.

Unde dorul nu mai doare,
nici suspinul nu mai plânge,
ci iubirea Ta, o Doamne,
toate rănile le stinge.

Unde îngerii în slavă
cântă lin cu dor curat,
iar lumina Ta cea sfântă
umple cerul minunat.

Unde nimeni nu mai pierde
nici speranţă, nici credinţă,
ci trăiesc în bucurie
toţi ai cerului, fiinţă.

Unde sfinţii stau aproape
de-al Tău ce este sfânt,
şi se bucură în pace
în al cerului pământ.

Doar acolo vreau eu Doamne,
viața mea să se sfârșească,
iar în slava Ta cea mare
sufletul să-mi odihnească.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>