Măcar ca rob...

O, Domnul meu, Te-am întristat
Şi ştiu că nu mereu Te-am onorat...
Iar azi, acum, m-am prăbuşit
La sfintele-Ți picioare hohotind
De plâns. De ce altceva aş putea?
Privesc în urmă la viața mea...
Vrednic nu sunt de haina ce mi-ai dat-o să o port...
Talanții de la Tine zac pe la Acan, sub cort...
Cu alte cele, în noroaie îngropați...
De mult deja, mult prea de mult acol' uitați... .
Uitat de toți sub cerul sumbru am rămas
Înțepenit, fără tăria de-a mai face vreun alt pas...
Arcaşii m-au ajuns şi iarăşi cu furie m-au lovit...
Mă-ntreb mâhnit: Oare, şi El m-a părăsit?
Oare şi Tu? Aş merita-o, da, atât de bine-o ştiu...
Nu mai sunt vrednic să îmbrac haina de fiu...
Dar, Doamne... mă adu şi mă primeşte-n casa Ta măcar ca rob! ...
Averea ce-mi dăduseşi e acum toată un ciob...
Afară însă este frig... se-aud venind iarăşi arcaşi din depărtãri...
Şi râd hienele tot mai pe-aproape, tot mai amenințător...
În noaptea rece şuieră un aspru vânt, ca de mormânt!
Mă ia cu Tine şi mă trece peste el, zburând! ...
Ce bine e în casa Ta, o ştiu prea bine!
Afară-n jurul meu sunt doar ruine!
Mă iartă, Domnul meu şi-adu-mă-n casa Ta, 'napoi... .
Doresc seninul, pacea, nu săgeți în noapte, frică, frig sau vijelii şi ploi... .