text Poezii crestine

Mă voi întoarce-acasă într-o zi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florin Laiu
Mă voi întoarce-acasă într-o zi,
În strălucirea sfântă-a ţării mele.
Cu dor şi cu credinţă voi păşi
Prin poarta mântuirii către stele.

Şi voi lăsa acest pământ străin,
Cu jocurile lui de foc şi moarte;
De sărbătoarea-i plină de venin,
Departe voi fugi, tot mai departe.

În ţara mea iubită am s-ajung,
Ca un copil cu sufletul fierbinte.
Să fie drumu’-acesta cât de lung,
Voi merge cu credinţă înainte.

Voi revedea după atâta vreme
Căminul bucuriilor dintâi;
La ţărmul mângâierilor supreme,
La casa Tatei, suflete, rămâi.

Şi nu voi mai călca, o, niciodată
Hotarul ţării mele înapoi,
Cu inima de dor înmiresmată
Voi rămânea, dragi îngeri, printre voi.

Da, niciodată nu voi mai pleca
Cu inima pe drumul spre Egipt,
Acolo unde-n bucuria mea,
Cuţitul răutăţii s-a înfipt.

Te voi lăsa, pământ ţesut de oase
Şi aburind de sânge de martiri,
Cu spaime şi cu râpi întunecoase
Săpate diabolic în priviri.

Mult n-oi mai sta, încovoiat sub vreme,
În ţara miliardelor de robi,
Ce-şi sapă-adânc, prin veacuri de blesteme,
Cu-atâta trudă, propriile gropi.

O, harpa mea, mi-e tare dor de-acasă
Şi sufăr ne-mpăcat printre străini.
Aud mereu o limbă ne-nţeleasă
Cu vorbe şi gramatică de spini.

Mă voi întoarce-acasă într-o zi,
În raiul frumuseţilor natale;
Şi rănile de-acum s-or odihni
Când voi sfârşi în cântec astă cale.

La masa întâlnirii, cea bogată,
Cu ochi jucând în lacrimi şi scântei,
Cu-atâta drag voi sta, ca altădată,
La locul meu ştiut, printre ai mei.

Şi voi cânta atunci aşa cum simt,
Şi voi sălta cu strigăte-n tării.
Voi fi mereu o coardă de argint
În simfonia marii bucurii.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>