Mă voi întoarce-acasă într-o zi

Mă voi întoarce-acasă într-o zi,
În strălucirea sfântă-a ţării mele.
Cu dor şi cu credinţă voi păşi
Prin poarta mântuirii către stele.

Şi voi lăsa acest pământ străin,
Cu jocurile lui de foc şi moarte;
De sărbătoarea-i plină de venin,
Departe voi fugi, tot mai departe.

În ţara mea iubită am s-ajung,
Ca un copil cu sufletul fierbinte.
Să fie drumu’-acesta cât de lung,
Voi merge cu credinţă înainte.

Voi revedea după atâta vreme
Căminul bucuriilor dintâi;
La ţărmul mângâierilor supreme,
La casa Tatei, suflete, rămâi.

Şi nu voi mai călca, o, niciodată
Hotarul ţării mele înapoi,
Cu inima de dor înmiresmată
Voi rămânea, dragi îngeri, printre voi.

Da, niciodată nu voi mai pleca
Cu inima pe drumul spre Egipt,
Acolo unde-n bucuria mea,
Cuţitul răutăţii s-a înfipt.

Te voi lăsa, pământ ţesut de oase
Şi aburind de sânge de martiri,
Cu spaime şi cu râpi întunecoase
Săpate diabolic în priviri.

Mult n-oi mai sta, încovoiat sub vreme,
În ţara miliardelor de robi,
Ce-şi sapă-adânc, prin veacuri de blesteme,
Cu-atâta trudă, propriile gropi.

O, harpa mea, mi-e tare dor de-acasă
Şi sufăr ne-mpăcat printre străini.
Aud mereu o limbă ne-nţeleasă
Cu vorbe şi gramatică de spini.

Mă voi întoarce-acasă într-o zi,
În raiul frumuseţilor natale;
Şi rănile de-acum s-or odihni
Când voi sfârşi în cântec astă cale.

La masa întâlnirii, cea bogată,
Cu ochi jucând în lacrimi şi scântei,
Cu-atâta drag voi sta, ca altădată,
La locul meu ştiut, printre ai mei.

Şi voi cânta atunci aşa cum simt,
Şi voi sălta cu strigăte-n tării.
Voi fi mereu o coardă de argint
În simfonia marii bucurii.