Mă uit în jur

Mă uit în jur

Mă uit în jur și „mă crucesc”
Și-aproape nu știu ce să cred
Când văd minciuni care zidesc
Pe cei ce-n ele se încred
Și adevăruri ce stropșesc
Chiar sufletul în care șed,

Mă întristează bucuria
Și zâmbetul nepăsător
Al celor ce-și țintesc privirea
În bunul și-n puterea lor
Și mare mi-e nedumerirea
Că-i văd suind triumfător,

Cu nedreptăți ce îndreaptă sorții
Atâtor minți și vieți credule
Îndreptățind în mari proporții
Diabolism în molecule,
Să treacă peste pragul porții
Iubirii tari și incredule...

Mă lupt în rugi să fiu lumină,
Un soare-n ziua tuturor
Și-adesea inima-mi suspină
Văzând pe mulți ce-n noaptea lor
Se înalță drept ca o tulpină
Într-un decor strălucitor...

Dar sunt și mai nedumerit
Când văd că toți ajung puternici
(Deși, nu-i unul nimerit
Pentru-a fi pus între cei vrednici)
Și totuși pot nestingherit
Să-și facă nume printre „sfetnici”...

Dar mă uimește un lucru care,
(Nu se prea spune pe pământ);
La cea mai mică încercare
Sunt toți ca pulberea în vânt,
Că-n ei, nu au nici o valoare
De-a sta-n picioare pe pământ...

Mă uit la oameni străluciți
Și plini de glorii în viață
Și-i văd de-a dreptul năuciți,
Cu disperarea înfiptă-n față,
Cu pumnii goi și sărăciți
De Adevăr și de speranță...

N-au simțământ ce dă valoare
Și nici valori de crezământ
Să vadă zori, să-apuce soare,
Să iasă afară din mormânt,
Mormânt de patimi orbitoare,
Că-atâta sunt, atâta sunt!

Mă uit în jur dar mă zidesc
Într-un Cuvânt ce dă viață
Și-s fericit să mă trudesc
Chemând pe cei ce stau în „piață”
La „carul” Tatălui ceresc,
În drum spre Patria semeață!

16/03/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)