Mă regăsesc în poezii creștine

Iubesc versul pur, ca jertfa tămâiată,
Legănat pe unda dintr-o Apă Vie,
Miresmă plăcută Stăpânului Tată,
Pâine frântă-n șapte, mană în pustie.

Iubesc versul sacru, dulce ca o miere
Culeasă din floarea florilor din vale,
Care cercetează, e plin de putere,
Elixirul Vieții, mireasmă pe cale.

Îmi place și versul mustrând ca o mamă,
Fără răni de bice, de cuie ori de spini,
Care neobosit la Lumină cheamă
De sub pâcle groase, de printre străini.

Când se pierde poetul în codru și scrie,
El frunzei tremărânde îi cere un „la”...
Iubesc versu-acesta ca o simfonie
Cu notele albastre pe Raze de Stea.

Într-o poeniță plină de culoare,
Sufletul și-așterne pe-o pânză, maestrul,
Cu penel de aur, înmuiat în Soare,
În spectrul Luminii, își pictează versul.

Da, iubesc poemul dăltuit pe-o creastă,
Înfinitul Crucii, așchii de Rubine,
Trofeul durerii în Iubirea castă,
Eu mă regăsesc în poezii creștine.

Eu sunt cu-adevărat tinzând spre a nu fi
Căci în Acel Ce este mă topesc deplin,
Duhul sfânt aprinde în suflet ruguri vii,
Poemele prin care Stăpânului mă-nchin.

Amin!
Ana Haz, Arad.