Mă iartă...

Mă iartă...

Astăzi în vasul dorinţei golit,
Adaug dorinţa din suflet albit
Şi bobul din nou încolţit,
Adânc îl sădesc în vas pregătit.

Urechii trudite odihnă îi dau,
Scoica tăcerii la gânduri predau,
Liberă las clipa ce n-a sosit încă,
Plină ochi viaţa mea să o facă!

Ambrozii se varsă din cupa tăcerii,
Ochiul se-ntoarce din lumea plăcerii
Şi trece în goană în lumea de flori,
Spre ţara de pace din spate de nori!

Prin ceaţa uitării înegrite şterg colb
Cu nesaţul privirii apusul să sorb,
Spre înapoi nu cumva să tânjesc,
În zori nesfârşiţi de-o fi să pornesc!

Freamătul timpului ţinându-l în loc,
Luceferi de rouă din geană se storc,
Brodează obrazul în şiruri picate,
Şi cutele umplu cu lacrimi sărate!

Ca razele blânde ce-n amurg au trecut,
In zi fără mâine regret să nu simt,
Prin hăţiş, drum bun să iau la răscruce,
Cu mine-am purtat un tron şi o cruce.

Dorinţa fierbinte ce roade ispita,
Genunchiul îndoaie în rugă spăşită,
Uneori tronul inimii am avut ocupat,
Mă iartă ... pe cruce ades Te-ai aflat!

10.06.2008