Mă fac zorii să zâmbesc

Mă fac zorii dimineții, cei iviți că să zâmbesc,
Ei sunt cei ce-ntotdeauna, cu iubire mă trezesc,
Ei mi-aduc o zi senină, ochii când eu îi deschid,
Căci din ei îmi zboară gândul, sus... la Domnul meu iubit.

Și cu El pornesc eu pasul, cel din zorii cei de zi,
Nu mi-e teamă nici-o clipă, singur eu nu voi păși,
Ci voi fi mereu de mână, cu Acel care mi-a spus,, , Nu te las Eu niciodată, tu privește doar în sus".

Și prin ziua ce-mi stă-n față, eu pășesc așa ușor,
Inima de El mi-e plină, simt prin zi mereu cum zbor,
Plin de dragoste cerească, căci cu Domnul am pășit,
Chiar din zorii dimineții, ca s-ajung în asfințit.

Teama ea nu mă cuprinde, cu a ei fiori de-amar,
Ea nu poate să zidească, între noi nici-un hotar,
Căci pe noi mereu ne leagă, o iubire ce-i cerească,
Nimenea și niciodată, nu poate s-o nimicească.

Nu ne va desparte valul, nici bătaia cea de vânt,
Când se-apropie-a mea gură, către cer înalț-un cânt,
Unul ce-i de biruință, când mă aflu la răscruce,
Care cerul îl deschide, biruință îmi aduce.

Voi porni mereu în ziuă, cu un dor aprins în piept,
El e cel care mă face, să iubesc dar să și iert,
Voi porni cu El de mână, ca să trec de orice greu,
Căci e mâna Celui care, El îmi este Dumnezeu.