Mă duc visele departe

Mă duc visele departe, într-un loc unde aș vrea,
Să-mi opresc eu alergarea, când s-alerg n-oi mai putea,
Într-un loc în care-ntruna, azi visez c-o să sfârșesc,
Este singurul... e unul, este-un loc care-i ceresc.

Zorii cei de dimineață, îmi duc gându-așa departe,
Într-un timp unde Isuse, nimenea nu ne desparte,
Care-aș vrea să se opreasca el în loc, căci nu mai vreau,
Ca să plec din vis... eu Doamne, vreau în el mai mult să stau.

Când ajunge sus Isuse, gândul meu în acel vis,
Văd eu o realitate, adevărul ce l-ai scris,
Căci acolo lângă Tine, gândul meu pace-ntâlnește,
Și un loc plin de iubire, locul ce îl liniștește.

Aripi de-adieri de vânturi, inima mi-au luat în zbor,
Să mă ducă sus în ceruri, lasă ele-n urma lor,
Amintiri, răni și durere, căci în cer e bucurie,
Visul meu în el nu-i vreme, nu-i nici timp, e-o veșnicie.

Mă mai duc a mele vise, dincolo de nori... de stele,
Mai departe de aceste, zile care sunt azi grele,
Căci acolo sus... la Domnul, lângă El mereu găsesc,
Tot ce inima-și dorește, sus în ceruri întâlnesc.

Minunate sunt acele, vise ce le am mereu,
Căci în ele-ntotdeauna, e prezent și Domnul meu,
E mereu prezentă pacea, ce-i adusă de-al meu Tată,
Ca să mă trezesc din vise, nu aș vrea eu niciodată.