Mă cheamă iubirea

Mă cheamă iubirea, mă cheamă acasă, mă cheamă-ntreg cerul, să fiu cu Isus,
Să-mi dea nemurirea, să-mi dea fericirea, să-mi dea tot ce are să-mi dea mie sus.

Mă cheamă azi dorul, ce inima-mi umple, mă cheamă seninul de cer ce-i doar plin,
Cu flori... primăvară, răcoarea din ape, cu îngeri ce cântă în cerul sublim.

Mă cheamă azi glasul de sus ce răsună, să uit eu pământul durere ce-a fost,
Strigarea mi-aduce în față o țintă, atunci când se-aude îmi dă și un rost.

Mi-aduce un soare mereu ce răsare, cu razele care iubirea-mi șoptesc,
Mi-aduce lumina pe urma cu sânge, ce Domnu-a lăsat-o ca eu să pășesc.

Mă cheamă și zborul spre ceruri... în care, mireasă voi fi pentr-un mare-Mpărat,
Mă cheamă sfințirea să nu am vre-o pată, în ziua când zborul va fi înălțat.

Vegherea ma strigă să nu dorm sub soare, sub stelele multe ce doar strălucesc,
Să stau doar de veghe, să nu pierd credința, și doar prin credință mereu să pășesc.

Chemat sunt de harul ce încă-l revarsă, îmi spune grăbit eu pe cale să fiu,
Sa nu-mi vină-n față o clipă în care, să fie doar timpul ce-i mult prea târziu.

Mă cheamă iubirea, mă cheamă acasă, oriunde aș fi vreau s-aud glasul ei,
Mă poate conduce să nu-mi rătăcească, ființa-mi pe calea acelor ce-s răi
Amin