Mă cheamă ,, eu ’’

Mă cheamă ,, eu ’’

Mă cheamă ,, eu ‚’ deși nu sunt
Nimic mai mult decât, un pumn sau două de țărână…
Și ce ușor ar fi putut din lutul meu Olaru-atunci,
Să facă-un chip mult mai frumos, sau chiar de zână…
Sau poate-un blid din el să soarbă și câinii însetați de sânge,
Sau poate-un colț de cruce udă, pe-cărei braț orfanul plânge.

Mă cheamă ,, eu ‚’’ deși nu sunt
Decât, un nor ce poartă-n sânul lui furtună…
Și nu a fost de cuviință din el Olarul să transforme,
Un înger de lumină, ce-n zori la trâmbiță el sună…
Căci el e vânt ceresc cules din larga zare,
Eu doar, o umbră ce înspre seară moare.

Mă cheamă ,,eu,’’ deși nu sunt
Cu mai nimic mai bun decât cei sfinți…
Căci am în vene un blestem, ce-i moștenit de la părinți.
Și-atunci când vreau să spun un ,, da,’’ mă pălmui un ,, nu ‚’’ gelos,
Și iar rămân cu-o treaptă-n urmă, privind spre lutul mânios.

Mă cheamă,, eu,’’ deși am fost
O carte plină de-întâmplări.
Iar drumul meu mereu vecin cu noroioasele cărări.
Și-odată pus pe masa Lui, Olarul m-a făcut un vas,
Deși tot glodul ani de ani, spre lume-a largă m-a atras.

Mă cheamă,, eu ‚’’ cel frânt și gol
Îngenuncheat de frig și foame…
Iar anii mei mi-au fost mereu scenariul unei triste drame.
Dar a știut mereu Olarul, căci lutul meu e doar pământ,
Și îmi șoptește azi și mâine, să nu am teamă de mormânt,

Căci după el e poarta vieții
Iar în mormânt îl las pe ,, eu ’’.
Și mă-n fior la ce splendoare, ne-așteaptă sus la Dumnezeu !

Viorel Balcan 20 iulie 2014