text Poezii crestine

Mă arde azi dorul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Mă arde azi dorul

Mă arde azi dorul, s-ajung vreau acasă, în locul cu multe și mari bucurii,
Să nu calc pe pietrele care-s tăioase, să calc doar pe străzile ce-s aurii,
E dorul de Tată, e dorul de viață, acel care-n piept azi îmi arde mereu,
El gura-mi deschide să cânt o cântare, chiar dacă e timpul din urmă ce-i greu.

Aprinsă îmi este dorința ce astăzi, ea inima-mi umple c-un dor doar aprins,
Cu ea niciodată pe drumul spre-acasă, de nimeni nu pot că să fiu eu învins,
Căci este dorința de Domnul aprinsă, și tot doar de El astăzi sunt eu condus,
Spre clipa-ntâlnirii ce este aproape, condus sunt de Domnul spre-al vieții apus.

Mă-ndreaptă iubirea spre viața eternă, îmi spune ca pasul mereu să-l grăbesc,
Iubirea îmi dă o mai mare dorință, pe Domnul iubirii în ochi să-l privesc,
Îmi dă doar putere să nu-mi fie zborul, oprit în popas... să nu fie înfrânt,
De vremea venită ce tulbură zboruri, ce tulbură inimi chiar azi pe pământ.

Speranța mă face să văd doar lumina, ce-apare îndată când tot va sfârși,
Atunci când de mari bucurii mulți vor plânge, doar lacrimi cu zâmbet pe fețe vor fi,
Chiar dacă-s amare și multe pe cale, eu am o speranță în care sfârșesc,
Căci toate ce astăzi pe drum mă-nconjoară, îmi spun... vine Domnul... și eu îl zăresc.

Închid astăzi ochii și visul mă duce, odihnă să pot eu găsi undeva,
În locul în care e plin doar de pace, în Țara în care e dragostea mea,
Acolo e locul dorit ce-i de mine, e locul în care mereu îmi doresc,
S-ajung ca Acelui ce-n mine sădise... iubirea divină, să-i spun... că-l iubesc.
Amin(diana)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>