M-au întrebat ...

M-au întrebat ateii lumii
dacă există Dumnezeu,
De ce domnește-n părtinire,
de ce nu spune nimic nou?
Le-am spus atunci că ești în ceruri
și tot pământul este-al Tău;
Ești necuprins în bunătate,
dar că Te mâinii pe cel rău.

M-au întrebat pe ce tărie
credința mea eu o zidesc,
Înspre ce altă-Împărăție
atât de tare eu tânjesc?
Și le-am răspuns că Stâncă-mi este
Acel ce n-are început,
El mă înalță peste creste
și-mi dă putere ca să lupt!

M-au întrebat de Adevărul
în Sfânta Carte Tu l-ai pus,
Dacă nu-i totul doar poveste,
de-o fi ceva acolo sus...
Doar le-am zâmbit gândind departe
la cât de scump și minunat
E tot ce scrie-n sfânta Carte -
acest Cuvânt adevărat!

Dar când m-au întrebat de Tine
un plâns amarnic m-a cuprins:
Cum pot să pună la-ndoială
divinitatea Ta, o, Christ? !
De ce nu pot să înțeleagă
c-atât de mult Tu i-ai iubit?
De ce le-i mintea-ntunecată?
de ce nu știu cât ai jertfit?

Mai mult de-atât ce vor să vadă,
ce vor să strângă-n pumnul lor?
Când mintea lor e-nnegurată
cum nu doresc un Salvator?
De ce nu văd că Tu făcut-ai
din miei de jertfă fii ai Tăi
Și nu-nțeleg că toată truda
de-aici le lasă pumnii goi?

Eu Te-am găsit și cred în Tine;
nu vreau, nu pot, nu-i drum-napoi.
Nu ești ce mâna poate-atinge
căci mâna-mi strânge doar gunoi.
Și nu Te văd, dar știu prea bine
că ești al meu și sunt al Tău;
Mă țin Isuse strâns de Tine,
doar Tu ești Adevărul meu!