M-au dus pașii vieții mele

M-au dus pașii vieții mele, eu în ea când am pășit,
Pe o cale-ndurerată, pe un drum murdar... greșit,
Să cunosc adâncul lumii, ce-i atât e-ntunecat,
Dar nicicând în ea vre-o dată, singur nu am fost lăsat.

Din pruncie-am fost de Domnul, eu ales pentru-o lucrare,
Să vestesc cuvântul vieții, care-i pentru fiecare,
Să strâng snop cu snop pe câmpul, cel de luptă cu cel rău,
Dar nu am știut eu planul, ce-l avea... El Dumnezeu.

Pas cu pas a mea ființă, pe pământ a fost păzită,
De-o putere zi și noapte, doar de sus călăuzită,
Ca să nu îmi fure viața, cel ce urlă în adânc,
Ce a vrut a mea ființă, s-o înghit-acest pământ.

Mi-au purtat mereu de grijă, ochii care m-au privit,
Vegheatori au fost în clipa, când pierdut și rătăcit,
Hoinăream de-a lungul vieții, ce vre-un rost ea n-a avut,
Dar acei ochi blânzi din ceruri, să mă piardă nu au vrut.

În a lor mereu lumină, ei prin viață m-au purtat,
Prin acele clipe grele, când cel rău tot a luptat,
Să mă vadă trunchi în vremea, roade când vor apărea,
Dar el n-a putut căci Domnul, El a fost de partea mea.

Astăzi sunt pe-un drum ce-odată, și Cel sfânt pe el a fost,
El îmi este mie țelul, vieții ce i-a dat un rost,
De-i aduc o mulțumire, îndeajuns nicicând n-ar fi,
Îi aduc eu a mea viață, Domnului pentru-ai sluji.

Vreau să-i dăruiesc iubirea, ce-am văzut-o-n dreptul meu,
Când pe drumul vieții mele, greul nu a fost un greu,
Căci mereu a Sa prezență, a fost vie-n viața mea,
Pentru toate, Domnul păcii, vreau doar a te lăuda.


Vreau să strig azi aleluia, osanale strig mereu,
Sfânt ești sfânt, ești sfânt Isuse, veșnicule Dumnezeu,
Voi striga în gura mare, cine viață-n dar mi-a dat,
Sus pe Golgota... pe cruce, când în palme m-a săpat.

Vreau să fiu o viață-ntreagă, doar un rob lui Dumnezeu,
Jos la poala crucii Sale, mulțumire eu mereu,
Să-i aduc în umilință, pentru bunătatea Sa,
Pentru mila arătată, zi de zi în viața mea.