M-apropiu de-orice muncă

M-apropiu de-orice muncă așa ca de-un altar
de orice suferință precum de-o rugăciune
m-apropiu de-orice seară așa ca de-un hotar
la care pot în pace sfîrșitul a mi-l pune.

M-apropiu de-orice suflet de mamă ca de-un cer
din care numai lacrimi și dragoste izvoară
m-apropiu cu-nchinare de orișice mister
în care Nepătrunsul, Prezența și-o-nfășoară.

M-apropiu de-orice lucru ca de-o ființă grea
de taine și-nțelesuri atît de minunate
m-apropiu de tăcere ca de lumina cea
în care-a-nchis Iubirea comorile ei toate.

M-apropiu de-orice cruce cu Chipul lui Hristos
asemeni ca de Crucea pe Golgota nălțată
mi-apropiu de-a Lui rane sărutul dureros
cu-același sfînt cutremur de fiecare dată.

M-apropiu cu sfială de tot ce nu-nțeleg
m-apropiu cu răbdare de orișice durere,
m-apropiu cu veghere de tot ce mai culeg
în trecerea grăbită spre moarte și-nviere.

Că-n toate mă apropiu de Tine Drag Isus
îmbrățișîndu-Ți zarea iubirii nearătate
spre Ziua Nesfîrșită, în care neapus
îmi va luci-nțeleasă, frumsețea pusă-n toate.