M-aplec ca spicul plin de grâu

M-aplec ca spicul plin de grâu,
Trecut sub arșița de soare,
Udat de lacrimi care dor,
Ce-au curs șuvoaie, multe-amare,
Și de cuptorul ce i-a dres,
O-nvelitoare roditoare,
Ce-o are robul Celui viu,
Ea se numește ascultare.

M-aplec să treacă valul greu,
Al mării negre ridicată,
În aplecare pot găsi,
O haină alb imaculată,
E haina ce m-a coborât,
Pe treapta plina de lumină,
E dar de sus, e haina mea,
Nu se găsește-n ea vre-o vină.

M-aplec sub trecerea de vremi,
Aștept tăcut și cu răbdare,
Ea mă conduce-adeseori,
Să mă adăp din vii izvoare,
Și nu mă tem de timpul greu,
Căci teamă este alungată,
De Cel ce-a stat pe-o cruce sus,
El mi-este Mamă-mi, este Tată.

M-aplec sub gloata ce-a pornit,
Ca să mă pună sub țărână,
În aplecare viu rămân,
Căci sunt purtat mereu de-o mâna,
Ce poate munții a-i muta,
Învie morții din morminte,
El și pe mine m-a-nviat,
Să pot sfârși în cele sfinte.

M-aplec sub ceru-nourat,
Chiar dacă inima-mi suspină,
Suspinu-mi este alinat,
Căci am un dor... slava divină,
Nu cad sub el, nu-s obosit,
Putere-mi dă acea iubire,
Ce Duhu-n mine a-nviat,
Să pot s-ajung în nemurire.

M-aplec și-naintez mereu,
Deschisă ce-i în aplecare,
E drumul către Dumnezeu,
E pentru cei în ascultare,
În ea de El am fost zidit,
În adevăr și-acea iubire,
Ce astăzi m-a pecetluit,
Sunt mântuit... ce fericire.
Amin