M-ai ridicat cu-al Tău cuvânt

M-ai ridicat cu-al Tău cuvânt,
Mi-ai dat a Ta putere,
Ca să nu fiu răpus de vremi,
Să simt doar mângâiere.

M-ai ridicat prin har divin,
Măsură-mbelșugată,
Să pot vedea un răsărit,
Din vreme-apropiată.

M-ai ridicat cu brațul Tău,
Să pot urca spre stele,
Să văd limanul plin de vremi,
Ce sunt atât de grele.

Să trec de norii așezați,
Deasupra mea pe cale,
De arșița ce s-a pornit,
Să mă usuce-n vale.

M-a ridicat iubirea Ta,
Pe aripi de iubire,
Să mă scufund în vreme grea,
Numai în fericire.

Cu mine-n greu ai fost doar Tu,
Măreața Ta-ndurare,
Când oamenii mă prigoneau,
Mi-ai dat înviorare.

M-a ridicat lumina Ta,
Să văd și infinitul,
Să uit durerea ce-o trăiesc,
Să văd nemărginitul.

Să văd frumosul pregătit,
O, ce minunăție,
Speranță Tu mi-ai dăruit,
S-alerg spre veșnicie.

M-a ridicat un cânt ce-ai pus,
În inima-mi slăbită,
Ca să îți cânt ne-nfricoșat,
C-a Mirelui iubită.

În adevăr Tu m-ai zidit,
Să nu mă ducă gândul,
În lumea fără de puteri,
Ci să iubesc cuvântul.

M-ai ridicat în nume sfânt,
Căci numele ți-e mare,
Să cad în locul prăbușit,
Tu n-ai lăsat sub soare.

M-ai pus pe stâncă ca să fiu,
Aproape de iubire,
Căci dragostea îmi este scut,
Pe drum spre nemurire.
Amin