text Poezii crestine

M-ai învățat...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
M-ai învățat, o, Dumnezeul meu,
Atâtea graiuri și mă înveți mereu
Cum se unesc silabe de tăcere
Și cântă imnuri sfinte, cu putere.

M-ai învățat și graiul florilor,
În întristare, când se-ofilesc și mor,
Iar când ridică ochii, înflorite,
Să știu c-au biruit peste ispite.

M-ai învățat s-aud curgând prin ploaie,
Stropi de întoarceri, simfonii șiroaie,
Se ridică-n nori și iar sărută cerul,
În cercul lor, să le-nțeleg misterul.

M-ai învățat Stăpâne Mare, Sfânt,
Să știu ce spune vântul, șuierând,
În judecată aspră, hotărât să vină
Pe la copaci cu slabă rădăcină.

M-ai învățat s-scult și-n ciripit
Un dor de cer, de zbor spre infinit
Pe-aripi de puișori, sau de părinți,
De păsări guralive, sau cuminți.

M-ai dus Stăpâne, să aud de-aproape,
Să-mi tălmăcești și murmurul de ape
Și să-nțeleg că nu vor găsi pace
Până când spre Tine, s-or întoarce.

M-ai învățat să descifrez, în zori,
Din al luminii cod, de-atâtea ori,
Că se-nnoiește bunătatea Ta
Și meriți Doamne, toată lauda.

Și-am învățat Isuse al meu, Viu,
Din palma Ta, durerea să descriu,
Rănile mele să plîngă în tăcere,
Sunt, pe lângă Tine, străină de durere.

Până la ultim pas, cel mai târziu,
Mai învață-mă ce trebuie să știu
Și-atunci să răspândesc în omul nou,
Din ce m-ai învățat, curat ecou.

Învață-mă, te rog, un cântec sfânt
Și nu mă mai lăsa, geros să cânt,
În scârțâit de stihuri de lozincă,
Când peste mine fulguiește, încă.

Amin!





















Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>