text Poezii crestine

M-ai Invatat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Angela Les
M-ai invatat sa merg,desi, adeseori cararea,
N-o mai vedeam, de ceata, sau de neguri,
Mi-ai pus cântari ceresti ades pe buze,
Când sufletu-mi sarac, plângea-n suspinuri...

M-ai invatat sa dau din pâinea mea,
Sa impart chiar din comoara Ta aleasa
Desi sarac fiind cu duhul-nu aveam
Dar aveai Tu,si-astfel am dat adesea.

M-ai invatat sa dau din ce-i al Tau
S-ampart cu cei flamânzi dupa dreptate
Daca vreodata ramâneam flamând.
Tu mi-ai trimis o pâine, ca pe ape!

M-ai invatat sa vad ce nu era,
Si m-ai htranit cu pâine si cu peste,
Minunea Ta eu am vazut cu ochii,
Si cosurile ridicate-adesea!

M-ai invata sa merg pe drumul Tau,
Mai invatat sa cred cuvântul Tau!
Sa cred,sa ma incred si-apoi,
Sa pot lucra in sfânt ogorul Tau!

De pot sa sterg o lacrima din ochi,
De pot o vorba buna sa rostesc,
E doar din ce mi-ai dat si-atât as vrea:
Isuse,sa lucrez spre salva Ta!

Si daca pot s-aduc o bucurie
Din bucuria ce mi-ai dat-o Tu,
S-aduc la viata ridicind spre Tine,
Pe alti sarmani, ce sunt cazuti in drum.

Doar Tie, Doamne, Tie,numai Tie
Iti datorez din tot ce fac azi bun,
Ajuta-ma in orice zi, parinte ,
Prin fapta mea pe altii la Tine sa-i indrum



Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>