M-ai dus ca să cunosc adâncul

M-ai dus ca să cunosc adâncul
autor. Diana (G. U)

M-ai dus ca să cunosc adâncul, pe treptele reci m-ai coborât în prăpastia durerii ca să îmi auzi glasul. Am strigat.
M-ai acoperit cu norii care mi-au umplut privirea cu strigat... căci am muțit sub ei. Și doar am privit.
M-ai lăsat sub degete întinse ca să te strig pe Tine. Și m-ai auzit.
O Dumnezeule, fiarele din jur mă încolțesc, vântul mă usucă, fii izvor în inima mea ca să fiu o mare de bucurie, să ridic valuri de fericire, să lovesc munții, să spăl urmele străine, să nu ratăcesc.
M-ai lăsat pe nisipul fierbinte, ca nemișcat sub stele să-mi fredoneze buzele un cânt... da... un cânt. Unul de izbăvire Doamne, căci stelele îmi spun că ești după ele, și eu te aștept. Tu vii.
M-ai dus să vad întunericul ca să caut lumina, și am găsit-o... erai Tu... lumină.
Mi-ai dat ca să beau amărăciune ca să aleg mierea, care este cuvântul Tău.
M-ai luat de mână și m-ai pus în mijlocul mulțimii ca să aleg pacea, să te doresc mai mult căci în Tine am găsit liniștea dorită. Te-am găsit.
M-ai dus în mijlocul luptei ca să cer armele de la Tine, doar cu ele voi birui. Am biruit.
Ai lăsat ura să mă cuprindă ca să prețuiesc gustul iubirii... ce biruință... iubirea.
M-ai pus pe stâncă, mi-ai dat un nume, pecetea stă pe gura mea, căci Tu ești în mine și toate hotărârile le ei Tu, nimic nu iese din mine fără știrea Ta.
Ești Dumnezeul îndurarii care m-ai mântuit.
Amin