text Poezii crestine

Luptători pentru credință

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nichifor Nicu
Luptători pentru credință
autor: Nichifor Nicu
28/12/2022. ora: 06:40

Ce și cum face Hristos,
Nu contest și nu refuz,
Datoria mea e una,
Să fiu treaz, să am auz.

Ca atunci când El vorbește,
Să fiu gata să-mplinesc,
Și când El spune ceva
Eu să nu mă-mpotrivesc.

Ținta mea să fie cerul,
Lupta mea doar prin credință,
Altfel voi fi un învins
Și lipsit de biruință.

Fiecare pas ce-l fac,
Să îl fac prin al Său har
Să tac când spune să tac,
Și să-L chem să-mi fie far!

Îndrumarea Lui să-mi fie,
Călăuză pe pământ,
Scopul meu să fie unul:
Patria, Cerul Lui Sfânt.

Ce-i în lume, pe pământ,
Nu-mi oferă bucurii
Dar sunt sigur că în cer,
Dumnezeu mă va primi!

N-am nevoie de gunoi,
Luați-l voi, vă aparține.
Eu mă mulțumesc cu Domnul,
Mă iubește, e cu mine!

Dacă-L am pe El, e-un har,
Ba, mai mult, e o-mplinire.
Lumea asta nu oferă
Mai mult decât amăgire.

Și la ce mi-ar folosi
Să am saci cu bani sau aur?
Când Îl am pe El, Hristos,
Minunatul meu tezaur?

Omenirea-i adormită
În păcat, în depravare,
Și cuvântul Lui Hristos,
Pentru ea, n-are valoare.

De-asta spune și scriptura:
„Mulți chemați, puțini aleși”
Omule, de-auzi Cuvântul
Din păcat astăzi să ieși!

Timpul este limitat,
Viața este doar un vis,
Te-ai gândit unde-ai să mergi,
De nu mergi în Paradis?

Nu-ți face iluzii faine,
Să nu crezi că poți oricum...
Dacă n-ai curate haine,
Tu nu ești pe noul drum.

Te gândește foarte bine
Și renunță la păcat,
Scoală-te, te cheamă Domnul,
Să te facă un soldat!

Luptători pentru credință,
Asta trebuie să fim,
Dacă scopul nostru-i altul,
Vai și-amar, ne amăgim!

Deci, să mergem la război,
Să luptăm, să biruim
Să trăim pentru Hristos,
Cerul să îl moștenim.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>