text Poezii crestine

LUPTA LUI AVRAAM PENTRU LOT

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Lot a fost ca o povară pentru unchiul Avraam.
Totuşi Petru îl include în al neprihanei neam.
În alegerea Sodomei Lot părea că s-a pripit
Însă Dumnezeu din ceruri niciodată n-a greşit.

Împăratul din Sodoma intră şi el în război
Şi Lot merge în robie chiar când lupta este-n toi.
Cu urechea lui cea bună Avraam aude tot.
El urmează iute planul lui Iehova Savaot.

Când merg oameni la pierzare nu te porţi ca şi un laş.
Pregătit eşti tu de luptă cu armura de ostaş?
Avraam îi ia cu sine chiar pe toţi oştenii săi
Şi în cete îi împarte ca să lupte cu cei răi.

Da, el şi-a bătut vrăjmaşii, şi pe Lot l-a liberat
Împreună cu norodul de la moarte-atunci salvat.
Şi cu toată bogăţia furată de-acei vrăjmaşi
Avraam câştigă lupta vieţii de la primii paşi.

Când în lupta ta îţi este însuşi Domnul aliat
Atunci tu să ştii, creştine, vei avea de câştigat.
Dar ce faci azi cu câştigul care ţi se dă napoi?
Poţi hrăni flămânzii lumii şi să-mbraci pe cei ce-s goi?

Da, credinţa noastră sfântă noi o punem azi în luptă.
Însă este rugăciunea vie şi neîntreruptă?
Unde-s astăzi fraţii noştri? Poate-s împărţiţi în cete.
Noi aprofundăm Cuvântul mai cu sârg şi pe-ndelete?

Domnu-n luptă cu vrăjmaşul El ştia tot ce e scris
Şi-astfel folosea Cuvântul pe-al credinţei front deschis.
Azi pustiul este mare, mulţi duşmani mai sunt ascunşi.
Însă Domnul pariază doar pe servii Săi ce-s unşi.

De-L urmezi pe Domnu-n luptă tu deţii majoritatea
Şi cuvântul îţi oferă mult dorită libertatea.
Doar aşa poţi din robie pe mulţi oameni să-i salvezi
Şi să stai pe metereze zi şi noapte să veghezi.

Avraam doar prin credinţă a plătit ce-a fost dator.
Cum stăm noi cu viaţa noastră azi când drumul nu-i uşor?
Vin necazuri şi vin multe, mulţi dau înapoi la greu.
Suntem azi gata să facem ce ne cere Dumnezeu? !

Dacă-n luptele credinţei nu-i deplină unitate
Şi nu stăm cu toţi pe-aproape, nu stăm frate lângă frate,
Dacă nu-i compasiune nici în suflet, nici în gând
În zadar vom spune-n predici: „Domnul vine în curând!”

Voi fiţi gata pentru luptă, şi luaţi şi armătura
Ca să-nvingeţi duhul lumii cum ne-a spus de mult Scriptura.
Dacă nu luptăm cu carnea, şi cu oamenii de lut,
Atunci vom avea victorii prin Isus, eternul Scut.


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>