LUPTA LUI AVRAAM

LUPTA LUI AVRAAM

Când Cel Sfânt i Se arată
Lui Avram să-i dea alt nume,
El deja fusese-n luptă
Câştigându-şi un renume.

Într-o luptă inegală,
În război plin de urgie,
Avraam dorea să-l scape
Doar pe Lot de sub robie.

Nu Sodoma şi Gomora
Au fost ţinta vieţii sale,
Căci el asculta, desigur,
Glasul sfânt pe-a luptei cale.

Bogăţiile Sodomei
Da, puteau chiar să se piardă,
Dar în pieptul lui credinţa
Ca un foc porni să ardă.

Lot răpit, dus în robie
Cu averea lui cu totul!…
Avraam sări-n picioare
Grabnic spre-a-şi salva nepotul.

(Nepotismu-i o virtute
Doar când dragostea lucrează
Ca să smulgă viu din moarte
Sufletul ce nu veghează.

I-a plăcut lui Lot Sodoma,
Luxul, bogăţia firii.
Dar tot chinul său lăuntric
N-ajuta neprihănirii.)

Dumnezeu ne-a dat în viaţă
Multe sarcini pe cărare.
Avraam n-a vrut să piardă
Harul luptei salvatoare.

El era tot timpul gata
Când Cel Sfânt avea nevoie
Să cunoască lumea toată
Marea şi slăvita-I voie.

Avraam primise vestea:
Lot era-n dificultate
Cu familia întreagă
Luat rob şi dus departe.

Nu mai stă deloc pe gânduri.
Încropind a sa armată
Se-nrolase-n marea luptă
Prinşii din război să-i scoată.

Când credinţa e activă
Doar prin lupte se-ntăreşte.
Noi redute de-ascultare
Cucerind, ea-ntruna creşte.

Avraam avea o ţintă
Spre-a-şi deposeda vrăjmaşii
De prizonierii care
Nu-şi păziră-n viaţă paşii.

Nu cu-a sa diplomaţie
Şi-a îngenunchiat duşmanul.
Împăratul din Sodoma
Nu-l putea orbi cu banul.

Avraam iubea Salemul,
Pe Melhisedec, Preotul.
Şi Îi dete zeciuală
Celui Sfânt ce ştie totul.

Împăratul, Prinţ al păcii,
Aducând pâinea şi vinul
I-a dat binecuvântarea
Inimii să-i facă plinul:

„Binecuvântat să fie
Avraam de Cel Prea`nalt
Care l-a făcut în stare
Pe duşman să-l ia cu-asalt!

Binecuvântat să fie
De-Avraam şi Dumnezeu,
Creator atotputernic
Şi-ajutorul său la greu!“

După ce-au mâncat cu toţii,
Omul binecuvântat
Lui Melhisedec din pradă
Zeciuială el i-a dat.

Deţinea acum trofeul
Avraam, chiar el, viteazul,
Căci în lupta sa cu Eul
Şi-a subordonat necazul.

Iar când regele Sodomei
Recompensa i-o propune,
Avraam refuză-n grabă
Şi cu demnitate-i spune:

„Jur pe Dumnezeu din ceruri,
Mâna către El ridic!
Din al tău, nici fir de aţă
Nu primesc. Nu vreau nimic.

Nu cumva să spui vreodată
Observând că-s mulţumit
Că din rodul mâinii tale
Avraam s-a-mbogăţit…

Doar Aner, Eşcol şi Mamre
Partea lor să şi-o primească,
Iar ce-au consumat flăcăii
Vreau să li se socotească…“

***
Din istorica-ntâmplare
Câte nu-nvăţăm şi noi
Pentru-a duce lupta bună,
Al credinţei sfânt război.

Căci noi nu-mpotriva cărnii
Şi a sângelui luptăm
Ci cu oştile de duhuri
Aspre lupte zilnic dăm.

Doar credinţa noastră-i arma
Şi de ea Cel Rău se teme
Când învingem în ispite
Sfinţi şi treji în orice vreme.

Nu dorim lumeşti foloase
Când luptăm cu-ncrâncenare,
Ci pe oameni cu păcate
Vrem să-i smulgem din pierzare.