text Poezii crestine

Luna Argintie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George L

De dincolo de luna argintie!
Şi mai presus de cerul transparent,
De soarele cu raza-i străvezie
Ce srăluceşte pe acest pământ

De-acol’ din depărtări se-aude o voce,
E vocea marelui Mântuitor.
Mai cheamă pe acel ce-n păcat zace.
Mai strigă iar şi-acum stăruitor.

- Veniţi la mine cei din lumea tristă!
Acei loviţi şi chinuiţi de-amar;
Veniţi şi veţi avea lacrima ştearsă.
Căci moarte-am biruit-o pe calvar.

Nu mă-ntrebaţi, de unde sunt, Le spune;
Acel cu glasul blând şi iubitor.
Sunt slugă, nu Stăpân, vă dau un nume,
Prin moarte, eu am fost biruitor.

Vă chem acum, spre cer, spre biruinţă,
Spre locul care-i dincolo de nori!...
Căci aţi trăit destul în suferinţă,
V-am pregătit un loc în alte zări.

V-am zugrăvit în palma mea un nume
Piroanele adânc crust-au în ea.
Cu preţul vieţii mele aveţi renume!
Şi liberi aţi ajuns prin jertfa Mea .

Prin sângele care curgea la vale
Eu v-am spălat să fiţi curaţi şi voi!
Iar sub povoara ce cădeam pe cale,
V-am înfiat, de-acum, sunteţi ai mei.

Am plâns când am intrat Eu în cetate.
Căci nu aţi înţeles voi cercetarea.
Şi în grădină întristat de moarte!
Când mă rugam, s-a transformat sudoarea.


Eu v-am găsit pe drumuri lăturate,
Murdari şi goi, loviţi şi chinuiţi !
V-am îmbrăcat cu haine noi curate
V-am mângâiat când fost-aţi necăjiţi !

Când v-am găsit legaţi în lanţuri grele
V-am dezlegat căci v-am iubit nespus.
Şi v-am salvat cu preţul vieţii Mele
Să fiţi şi voi cu Mine-n ceruri sus.

Eu v-am iubit mergând până la moarte
Să vă salvez din tot ce este rău,
Sa-ajungeţi voi în cerurile-nalte!
Acolo sus în cer la Tatăl meu.

Să ascultaţi concertul cel de îngeri,
Ce-i dat în cinstea mea acolo sus;
Voi fi acol’ la Tatăl meu de-a pururi
Să vă prezint la El ca rod adus.

Iar bucuria voastră va fi mare
Căci cerul împreună-l moştenim.
Şi toţi acolo sus la sărbătoare
Vom locui-n palatul de rubin.

Voi veţi uita atuncea suferinţa!
Şi tot ce pe pământ a fost vreodată!
Veţi fi în cer având voi biruinţa,
Serviţi veţi fi la masa cea bogată.

Aşa lucrat-a Domnul pe pământ!
Pe oameni i-a chemat la mântuire,
Ca să-i îmbrace într-un nou veşmânt,
De a fi gata la a lui venire.

Aşa vorbit-a Cel care e veşnic.
Şi mai încearcă iarăşi la popor!
Să mai adune pentru-n cer cucernic!
Căci încurând va fi judecător.

Mai e o clipă-n care se aude
Un glas al marelui Mântuitor!
până uşa harului nu se închide !
Întoarce-te la al tău Salvator.

- Nu te-nvârti în jurul unui gând,
Ce inima ţi-o-nvăluie cu amar!
Priveşte tu pe Domnul Tău murind,
Acolo sus pe cruce la Calvar.

Te-a ’liberat Isus de tot trecutul.
- Nu te retrage ca de la junghere!
Ce vino astăzi tu la Salvatorul,
Ca să rămâi în dreptul de-nfiere.

- Alungă-ţi visurile care-ţi plac!
Şi gândul rău ce-n tine clocoteşte!
Ca într-un vas cu buruieni de leac
Ce-n loc de vindecare otrăveşte.

Ca vorbele fără folos ce-aleargă,
Şi-n inimă ajung aşa uşor;
Ca gândul de mărire ce te leagă
De tot ce este-aici neroditor!

- De vrei să fii părtaş la veşnicie?
La slava ce nu poate fi descrisă?
- Întoarce-te să fii la bucurie
În ţara ce-a măreaţă şi întinsă.

Căci încurând se va sfârşi pământul
Şi tot ce e pe el atunci va arde!
Iar cei aleşi ei vor lua veşmântul,
Vor merge înspre locurile-nalte.

O ce splendori vor fi acolo-n ceruri
Unde din nou cei sfinţi se vor vedea!
În trupuri noi cereşti acolo-n glorii
Când nunta Mielului se va serba.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Iisus în drumul de la Ierusalim la Emaus!...
Iisus în drumul de la Ierusalim spre Emaus! ...Mergeau spre Emaus, doi ucenici ai SăiȘi erau abătuți și despre, El vorbeauDomnul i-a ajuns și mergea cu ei,Însă le-a-nchis ochii și nu-l cunoșteau! ! .... Citeste mai mult >>
Gând pentru țară
Un gând de seară,Din departe, mea țară,Ce azi e în derivă,Condusă de un om ce se crede „divă”.Mulți îl laudă, îl aclama,Se mai și închină,Merg pe la moaște,Să se mai roage.Dar vai, amar au să plângă,C... Citeste mai mult >>
De ar fi să pierd totul
De mi-ar fi crucea prea grea,Eu nu am să dau din ea.De mi-ar fi durerea prea mare,Eu am să am răbdare.De ar fi să pierd totul,Nu am să înjur pe Mântuitorul.De mi-ar fi prea greu pe cale,Nu am să mă în... Citeste mai mult >>
Înțelege Glasul Sfânt!
`Înțelege Glasul Sfânt! `Oare, n-auzi tu Glasul cel Dulce?Care Pacea îți aduce?Atunci când treci prin încercare.Tot la Domnul ai Salvare!Oare cât va mai răbda!Indiferența mea și-a ta?Oare câte vremi v... Citeste mai mult >>
Așa datori
Așa datoriMulțumim de-a Ta-ndurareȘi iubirea TaCăci zilnic, fără-ncetareVrei a ne-ndrumaSă trăim în ascultareDe al Tău CuvântS-avem binecuvântarePe acest pământ. Ce măreț, ce minunat Tu ne-ai binecuv... Citeste mai mult >>
”Să nu-ți faci chip ciolit nici vre -o asemănare...”
”Să nu-ți faci chip cioplit nici vre-o asemănare... ”Când închinare, numai Domnului, o datorăm,La ce se-nchin-acuma, lumea ne- ntrebăm,Din obiceiuri, care multe sunt, păgâneLa oasele umane-am ajuns să... Citeste mai mult >>
Răspunsul este Dumnezeu!
`Răspunsul este Dumnezeu! `Nu la tot ce ți se-ntâmplă, !Trebuie sã-ai un răspuns!Înțelege Voia Lui!Rămâi în Planul Domnului!Nu-ți compara valoarea ta.Cu nimic din lumea asta!Căci tot ce-a pus Isus în... Citeste mai mult >>
La miezul nopții!
La miezul nopțiiSe va auzi strigareaVeniți binecuvântații DomnuluiDe moșteniți ÎmpărățiaCare v-a fost pregătităÎncă de la întemeierea LumiiVeniți de stați la masa MeaÎmpreună cu mineȘi cu aleșii MeiVe... Citeste mai mult >>
Bogăția este roabă
Bogăția este roabăSufletului credincios.Dar, stăpână blestematăPeste-acel ce-i rău de plată,Peste-acel ce-i ticălos,Îngâmfat, necredincios.Fericit e cel ce știeFolosi avuția saCa să-și lărgească iubir... Citeste mai mult >>
Donau flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>