Luna ajunsă la maxim de boltă!...

LUNA AJUNSĂ LA MAXIM DE BOLTĂ! ! ...



Luna de pe maxim de boltă
Oglindă nocturnă, lumină dezvoltă,
Zâmbind, mă-ntreabă parcă de ce nu dorm,
Când caut pe, DOMNUL, pe cerul enorm.

Văd mâna Lui, în cele zidite,
Cum e și, ea, și bolta clădite,
Prin vremi, luminănd, ca o oglindă,
Pătrunde sfioasă, în casă și tindă! ...

Surâde tainic, în noaptea cam rece,
Și-n mare tăcere, timpul petrece,
Privind spre Soare lumină, îi fură
Păzește, cu grijă, întreaga natură

Subiect poeziei și tablou, de natură,
Cântec și-acces, la nocturnă pictură,
Sarelui nu-i răpește niciun strop de căldură,
Ține de șase, celor ce fură! ...

Contemplă distantă, tot universul
Privindu-mă, râde, când șchioapătă versul,
Și Tatăl îmi răspunde, Domnul Preaînaltul,
Când îi cer Pâine, sau poate sfatul,

Îl întreb pe, Măritul Împărat,
Spre Slava Lui, ce fapte să fac? ! ...
Să nu Îl supăr, ci să-L admir,
LEGEA LUI, SĂ-MI FIE POTIR,
Cu-a inimii leac!

Mi-a dat un mic univers
Pe pământ așezat,
Căldură și ploaie, la ce-am semănat,
El lasă lumină, de cel Rău, să păzească
Omul, ce credința, dorește să crească.

Când oamenii dorm, sub plăpumi chirciți
Și care niciodată, nu-s mulțumiți,
Prin Îngerii Săi, pe ei îi veghează,
Sufletul să li-l păzească, de groază
Unul din îngerii puși de pază,

Care să-ți spună când plângi și suspini:
Și temător lui vrei să te-închini.
-Să nu faci una ca asta, că slujesc ca și tine,
Lui Dumnezeu numai, Lui, omul să se-nchine! ! ...

Și niciodată, poruncă a lăsat
Sa nu-ți faci, chip oricât, de bogat
Părând că-i, Domnul în Slavă-nălțat,
S-ajungi, să te rogi la, Cel Necurat! ! ...

DOMNUL cere-nchinare în Adevăr și în Duh,
Porunca-i ascultă și laudă dă-i,
Și nu te-nchina, la alți, dumnezei
De lut de lemn. de piatră, bronz ori hârtie
Ca-i Dumnezeu gelos și-L provoci la mânie...

Și din înaltul, înaltului
Te-ntreabă, de ce te-nchini necuratului! ?
El prin Cuvântul Viu te răsfață,
DE CE VREI SĂ-ȚI PIERZI DREPTUL LA VIAȚĂ? ? ! ! ... ,

Cu El să petreci frumos veșnicii,
Fiindc-a murit pentru, morți și cei vii...
Și te-anchegat, ca făptură atît, de bine
Să semeni cu Cel, Ce trăiește, prin Sine! ! !

În fața Lui, să nu te lauzi niciodat,
Că El E Stăpânul Ce viață ti-a dat! ! ! ...
Și-ar fi un lucru necugetat,
CÂND VIAȚĂ, PE CUIE ȘI PE CRUCE-A VĂRSAT,

Pe lemnul dus greu și pe, groase cuie,
Să-Și reia viața, la Tatăl, să Se suie,
Pentru tot sângele vărsat,
Slavă Celui, Ce din morți a-nviat! ! ...
Celui Care-i Dumnezeul, Sublim
Cucernici să zicem:
Amin Amin. ! !

Moldovan Pavel