Luna

Tu, Lună, porți lumina de la Soare,
Raze de speranțe, buchet luminos,
Răsari în noapte ca un far pe mare,
Ca robul credincios slujind Lui Cristos.

Pictezi ramuri golașe pe zăpadă,
Să-și vadă pomul scheletul înnegrit,
Lași printre ele razele să-ți cadă
Pe urme care conduc spre răsărit.

Tu iei chiar ceru-n coarne, îl străpungi
Să te împlinești din Apele de Sus,
Apoi le scuturi peste livezi și lunci,
Alungi groaza nopții, dușmanul ascuns.

Te plimbi pe cer cu traista în spinare,
Împarți lumeni ca pe o dulce pâine,
Un dar din darul primit de la Soare,
O lămurire-a pașilor de mâine.

Adesea ești încinsă cu ștergare
Să speli din codri-ntunecimea toată,
Dar ea se-ascunde, își pune zăvoare
Și vine vremea grea, de judecată.

O, tu, crăiasă-a nopților, regină,
Să te smerești așa cum se cuvine,
Căci doar atunci poți să ne dai lumină
Când Se-oglindește Regele în tine.

Așa sunt cei care împart Lumină
Lămurind în noapte Calea înspre Cer,
Strălucesc prin Isus ca o Lună plină,
Plini de Iubirea Lui, plini de Adevăr.