Luminițe mii de mii...

Luminițe mii de mii...

Luminițe mii de mii, răzbat a norilor grei ceață,
Cu osanale, arfe vii, biruitori - spre o Dimineață,

Ce se arată, nu-i departe, zărim deja sclipiri de Zori,
O, iat-o, iată, minunată-I, încântă inima splendori,

De ne visat, ce frumusețe, ce alai de cânt în închinare,
Prințului Divin - tandrețe, ce prin Iubirea-I, mila-I Mare -

Î-și lăsă al Slavei Tron, El - Domn, Împărat și Rege,
Ca să răscumpere pe om, și zi de zi cu drag culege,

Mărgăritare prețioase! - Tu și eu, întreg colier,
Zbura-vom în curând spre astre, la Glas de Maistru Giuvaer.

Ce glorii, ah, ce frumusete, slăvit, slăvit fii, Împărat!
Se pleacă inima-n tandrețe: venerat fii, venerat! ! !