text Poezii crestine

Lumină-n umbra umbrelor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Blandu Ioan
Lumină-n lumea umbrelor


Stăpân și Domn și-nvățător
Lumină-n lumea umbrelor
Râvnim toți ca în viitor
La toți să fii Mântuitor

Așa mult Tatăl ne-a iubit
Că propriul Fiu El și-a jertfit
Ca oricare suflet căzut
Să reia viața ce-a pierdut

Iubirea Lui în noi vibrează
Și ține conștiința trează
Cu toții ne vom dedica
Și sufletul și inima
Lui Cristos și Yehova

Tatăl nu ține-n veci mânia
Ne dă în fine veșnicia
Iubirea Sa să o-nțelegem
Loc în oștirea Lui s-alegem

Căci ne luptăm cu duhuri rele
Ce-ncearcă omul să-l înșele
Când ”îngeri de lumină” vor
Să-nșele-a Domnului popor

Atunci argintul se separă
De neagra zgură milenară
Și sufletele din ocară
Ajung crini de primăvară

Cele din oastea Tatălui
Surpă puterea Dracului
În grele lupte în văzduh
Lovite-n plin de Sfântul Duh

Pământ și cer le părăsesc
Și ard în focul nelumesc
Fiind alungate în Abis
Iadul pecetluit și-nchis

În veșnic chin și în dureri
Căci pe pământ trăiau plăceri
Plăceri, mândrie, dezmierdări
Pe drumuri ce duc nicăieri! ...

Dar cele ce-au gustat venin
Și-au primit nume de creștin
Pe care Cale-ai recunoaște
În slavă bucurii vor paște

Pentru că bunul lor Păstor
Apus cu grijă-n trupul lor
Al păcii fluturând stindard
Și nu-L cunosc cele ce ard

Domnul pe nori aprinși de pară
Venit la noi nu ca să moară
Să-i judece pe păcătoși
Pe nedrepți și mincinoși

Pe cei ce sânge din Isus
La a lor pierzare i-a condus
Fiindcă l-au luat pe nedrept
De-atunci se bat cu pumnii-n piept

Pentru toți Domnul S-a jertfit
Dar cei răi jertfa n-au primit
Când mai puteau viaț-alege
Ei au urmat pe-Ntunecatul
Și s-au mândrit ca nimeni altul

La suflet strâmb și cusurgiu
Zdrobit de Cel Ce-i veșnic Viu
Ei n-au mâncat lăcuste-ori miere
Sufletul lor în neant piere

Că au fost fiere și venin
Pentru orice suflet creștin

De la cei ce-și ”trăiesc viața”
Dumnezeu și-ntoarce fața

Mulțumim Mare-Mpărat
C-al Tău Fiu ne-a dezlegat
De osândă și păcat
Și te mărim Domn Prea Înalt

Blându Ioan
11.01. 2026.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>