Lumina divină din cer se coboară

Lumina divină din cer se coboară, pe-o raza de soare aici pe pământ,
Vre-o dată nu-și stinge lumina valoarea, căci este născută de Domnul... de-un sfânt.

Ea norii străpunge dorind să aducă, din locuri divine ce-i numai divin,
E-o rază ce-aduce și-un gust ca de miere în gustul ce-l are azi vremea... pelin.

Din soare coboară pe-adâncul de mare, o rază ce-așterne un cald așternut,
Nisipul cel umed devine fierbinte, devine nisipul pufos și plăcut.

Odihna mi-e bună pe el căci adâncul, de mare adesea, el m-a obosit,
Când apele tulburi spre mine cu ură, veneau ca să am doar un timp mai umbrit.

Ea vine ca stropii căzuți să-i ridice, lăsând frumusețea în care zâmbesc,
Căci raza venită coboară din Domnul, ea este iubire, sub ea doar iubesc.

Sub ea mi-e doar bine, mereu mă conduce, și-n ziua cea lungă și-n noapte târziu,
Mă scoate în locul ce-i plin de lumină, departe de tot ce e gol și pustiu.

Din ceruri coboară-n ființa-mi plăpândă, putere îmi dă să nu pot obosi,
Coboară din soare pe raza lui care, mă face în sus eu mereu a privi.

Sub ea închid ochii, mă-nalță acasă, pe raza venită în față de sus,
La capăt de rază m-așteaptă Acela, pe ea ce-a trimis-o... m-așteaptă Isus.