Lumina celor curați

Iubesc oamenii ce trăiesc curat,
Nu pentru faimă, nici pentru păcat,
Ci pentru zâmbetul simplu, senin,
Ce face viața să aibă alin.

Ei poartă-n suflet lumina cea vie,
Ca o tăcută și blândă psaltie,
Și știu că tot ce se naște din har
Rămâne veșnic, nu piere în dar.

Nu fug de pierderi, nu caută slavă,
Dar dăruirea lor dulce-i suavă,
Iar în tăcerea ce pare puțin
Se află totul — un drum spre senin.

În preajma lor timpul blând se oprește,
Sufletul greu parcă se odihnește,
Ca un pelerin întors obosit,
Dar care-acasă în sfârșit a sosit.

Ei ne arată că viața cea bună
Nu se măsoară în aur, în cună,
Ci în liniștea inimii clare,
Și-n pașii lăsați peste zări, fiecare.

Un gest de iubire, un cuvânt blajin,
E mai de preț decât aurul plin,
Căci omul ce dăruie fără să ceară
E ca o stea ce mereu răsare.

Ei cred în Domnul și-n mila Sa mare,
Își fac din rugăciune sfântă cărare,
Și-n fiecare faptă a lor pământească
Se simte puterea iubirii cerească.

Când cad, se ridică prin har și iertare,
Știind că Hristos le dă vindecare,
Și-n Crucea Lui sfântă găsesc alinare,
Chiar dacă drumul e plin de încercare.

Ei știu că viața aceasta trecătoare
E doar o poartă spre marea splendoare,
Și că în ceruri, la Tatăl cel bun,
Se află veșnicul nostru drum.

Iubesc oamenii ce lasă în urmă
O șoaptă blândă, o pace profundă,
Căci viața lor, în Domnul trăită,
Devine lumină curată, sfințită.

Și-n ziua când nu vom mai fi pământ,
Vor rămâne faptele, glasul cel sfânt,
Căci omul din inimă tot ce zidește
În inimile altora veșnic trăiește.

Amin