text Poezii crestine

Lumina care nu se stinge

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14


Lumină care nu se stinge,
În fața noastr-a răsărit,
Ne-arată urma suferinței,
Ce ne conduce-n infinit.

Vre-o noapte nu-i prea-ntunecată,
Să nu o poată lumina,
Căci e lumina ce-ntr-o iesle,
Și pentru noi ea se năștea.

Lumina care nu se stinge,
Ne-arată urma ce-a lăsat,
Însângerată cu sfânt sânge,
Pe dealul Golgota vărsat.

Spre mal privirea ne îndreaptă,
Speranță-i în lumină Sa,
Ea nu se stinge niciodată,
Și-n noapte o putem vedea.

Lumina care nu se stinge,
Coboară raze aurii,
Din soarele neprihănirii,
Ce odihnește-n veșnicii.

Lumina ei nu-i arzătoare,
Ea poate-ntruna vindeca,
Ea șterge lacrimile-amare,
Celor ce urcă Golgota.

E sfetnicul care conduce,
Și stelele spre răsărit,
Și luna spre apusu-i dulce,
Să iasă soarele trezit.

E harul care nu se stinge,
Ea drumul ploii-a pregătit,
Ea face iarbă sa răsară,
În timpul florii de-nflorit.

Este lumina care poartă,
Un chip de sus, din Dumnezeu,
Prin ea Cuvântul se coboară,
Ea mai coboară harul Său.

Lipsită nu e de putere,
E calea către locul sfânt,
Purtată-n brațele iubirii,
De Dumnezeu pe-acest pământ.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>