Lumina

Când pe drumul vieții mele,
Întunericul se lasă,
Ochii mei cu disperare,
Caută drumul spre-acasă.

Speriați de bezn-adâncă,
Câte-odată ei privesc,
Înapoi... dar nu e drumul,
Pe care eu mi-l doresc.

Ei îl caută în ziuă,
Și în nopțile ce vin,
Dar nu-l vede căci se-arată,
Norii pe un cer senin.

Și atunci... îmi opresc pasul,
Și cu-o mare disperare,
Strig către Acel ce poate,
Să aducă pe cer soare.

Nu mereu El îmi răspunde,
Cerul parcă s-a închis,
Dar eu tot îl strig pe Domnul,
Căci nu vreau să fiu învins.

Gura mea spre El răcnește,
Inima-l strigă mereu,
Mâinile ridic spre ceruri,
Să m-audă Domnul meu.

Lacrimile-mi curg șiroaie,
Când eu drumul nu-l găsesc,
Mă cuprinde-o mare teamă,
Căci nu vreau să rătăcesc.

Și atunci când îmi rămâne,
Doar o picătură mică,
De putere... Cel din slavă,
De pe-al Său tron se ridică.

Printre norii plini de ceață,
Ce o lasă-n calea mea,
Îmi trimite-o licărire,
Ca să pot înainta.

O zăresc în departăre,
Și alerg spre ea mereu,
Înspre mica licărire,
Trimisă de Dumnezeu.

Și întâmpin multe piedici,
Dar tot vreau la ea s-ajung,
Sufletul spre ea se zbate,
De furtuni oprit... de vânt.

Dar dorința mea e mare,
Și iubirea e aprinsă,
Să ajung l-acea lumină,
Ce de nimeni nu e stinsă.

Dragostea răzbate ceața,
Ce de nori este lăsată,
Ca s-ajung l-acea lumină,
Ce-i trimisă de-al meu Tată.

Chear de este-n depărtare,
Printre toate o zăresc,
Și alerg spre ea pe cale,
Chear și-atunci când obosesc.

Căci putere-mi dă nădejdea,
Și credința că-ntr-o zi,
La acea lumină sfântă,
Să ajung voi reuși.

Cel ce mie mi-a trimis-o,
Nu-n zădar El mi-a trimis,
Vrea ca să urmez lumina,
Ce mă duce-n Paradis.

Vrea ca să-mi arate calea,
Doar de El ce-i luminată,
Doar așa eu voi ajunge,
Ca să stăm la mas-odată.

Printre tot ce-mi iasă-n cale,
El mereu mie îmi spune,
Să urmez acea lumină,
Ce-i departe ea de lume.

Să privesc doar înainte,
Căci lumina cea divină,
Nu e înapoi... e-n față,
Înapoi e cea haină.

Înapoi e-acea lumină,
Ce a fost din cer odată,
În adâncul plin de beznă,
Ea de Domnul alungată.

Este rece-ngrozitoare,
E-o lumină ce pământul,
Azi ușor ea îi desparte,
Pe creștini de Cel ce-i sfântul.

E-o lumin-amăgitoare,
Cu sclipirea pământescă,
Ce-a orbit ea cu plăcere,
Azi ființa omenească.

De aceia Domnu-mi spune,
Cea care e-n fața mea,
Să îmi fie ea lumina,
Ce pe cale-o voi urma.

De-o urmez... eu niciodată,
Pe-acest drum n-oi rătăci,
Chear de-s numai nori pe ceruri,
Să aștept... ea va veni.

De voi ține mereu ochii,
Eu deschiși... o voi vedea,
Licărirea de lumină,
Care mă va lumina.

Chear de va fi numai ceață,
Întuneric pe pământ,
Nu voi rătăci căci este,
Călăuza Celui sfânt.

Este raza ce străpunge,
Orice din văzduh apare,
Căci ea coborâtă este,
Din Acel ce-i veșnic Soare.

Care strălucește-ntruna,
Pentru ochii care plâng,
Ce n-apleac-a lor privire-n,
Vreme rea înspre pământ.

Pentru ce-i ce-s plini de lacrimi,
Pentru cei ce cu răbdare,
Ei așteapt-a Sa lumină,
Și ea negreșit răsare.

Căci Acel ce o aduce,
El nu stă nepăsător,
Are în vedere ochii,
Ce-l strigă cu-atâta dor.

Căci Acel ce e lumină,
E milos, plin de-ndurare,
Pentru cei ce îl așteaptă,
El nu stă în nepăsare.

Orice vreme-ar fi pe cale,
Ochilor deschiși le-arată,
Coborând a Sa lumină,
Drumul spre al nostru Tată.

E lumina care stinge,
Întunericul lăsat,
Căci în ea-i a Lui putere,
Peste timpu-ntunecat.

Ea alungă orice teamă,
Orice îndoială vine,
Dar lumina ea mai este,
Alinare în suspine.

Căci prin ea mereu coboară,
Alinarea... vindecare,
Pentru cei orbiți de vreme,
Este și eliberare.

Este calea, adevărul,
Este Duhul Celui sfânt,
Ce coboară peste noaptea,
Ce-i lăsată pe pământ.

Fraților... surori iubite,
Azi să nu descurajăm,
Ci lumina Celui veșnic,
Toți pe cale s-o urmăm.

Poate ea ca să răsară,
Prin cuvântul ce-i rostit,
Prin cântare... poezie,
Sau prin gura celui mic.

Și prin vremea ce se-arată,
Care este-atât de grea,
Și prin firul mic de iarbă,
Noaptea ptintr-o mică stea.

El mereu ne luminează,
Trebuie doar s-o urmăm,
Azi pe cale-acea lumină,
Ce cu toți o așteptăm.

Dar s-avem deschiși noi ochii,
Zi de zi, clipă de clipă,
Căci Cel viu... cu- Sa lumină,
El nu face vre-o risipă.

Căci ea este o comoară,
Preț nicicând nu va avea,
Căci acele ce-s divine,
Nu sunt pentru-a cumpăra.

Nu le vom găsi vre-o dată,
Căutând pe-acest pământ,
Căci sunt cele îngropate-n,
Palma Celui ce e sfânt.

Deci... să cerem azi lumina,
Celui veșnic să coboare,
În această vreme-n care,
Întunericul apare.

Mai departe să ne fie,
Călăuză pe pământ,
Ca s-ajungem împreună,
Pe Tărâmul Celui sfânt.

Să-nălțăm dar rugăciunea,
Ajutorul să ne dea,
Ca să nu clipim vre-o clipă-n,
Vremea ce-i atât de grea.

Ochii să-i deschidem astăzi,
Dar... țintiți mereu în sus,
Să vedem acea lumină,
Care este ea... Isus.

Și chear de-o vedem, nici asta,
Nu-i deajuns... căci El ar vrea,
S-o urmăm în ascultare,
Până ne vom revedea.

Până-n ziua glorioasă,
Când pe-un nor El va apare,
Căci din acea zi... Lumina,
Ea nicicând nu va dispare.

S-o urmăm până în clipa,
Și în ziua acea mare,
Căci va fi... ziu-așteptată,
Ziua cea de sărbătoare